Doris Trading SRL, în care asociat este și Oana Florea, soția multiplului campion la înot Răzvan Florea, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța un memoriu de prezentare pentru supraetajarea și consolidarea unei clădiri din centrul vechi al municipiului Constanța.
Astfel, autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare: nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare pentru proiectul: „Consolidare, supraetajare până la P+2Etaje, modificări interioare, amenajări interioare, modificări fațade imobil existent și schimbare de destinație din clădire cu spatii comerciale în clădire cu locuințe colective”, propus a fi amplasat pe strada Negru Vodă nr. 9 din municipiul Constanța.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului de pe strada Unirii nr. 23, în zilele de luni – joi, între orele 8.00 – 16.30, vineri, între orele 8.00 – 14.00 din municipiul Constanța, precum şi la următoarea adresă de internet: http:\\apmct.anpm.ro. Comentariile, observaţiile sau propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 29.09.2023 (în termen de 10 zile de la data afişării prezentului anunţ).
Societatea Doris Trading a fost înființată în data de 30 noiembrie 1992, având sediul pe Bulevardul Aurel Vlaicu, numărul 135, din municipiul Constanța. Administrator este Sorin Ștefănescu, care este și asociat cu 40% din capitalul social, alături de Dragoș Florin Ștefănescu (30%) și Iulia Oana Florea (30%). Cifra de afaceri raportată pentru anul 2022 a fost de 3.946.790 de lei, pierderile de 357.038 de lei, iar datoriile de 10.861.746 de lei, cu șase angajați.
Investiții ale familiei Florea pe strada Avram Iancu din municipiul Constanța
Pe strada Avram Iancu, familia Florea și-a arătat intenția de a achiziționa un amplasament, dar mai are în plan și alte investiții. Tot în această zonă, prin Sial Com 2000 SRL, controlată de Sorin Ştefănescu, Iulia Oana Florea şi Răzvan-Ionuţ Florea, a anunţat că va schimba destinaţia unei clădiri de pe strada Avram Iancu nr. 17 din Constanţa, din depozit în centru sportiv integrat. În luna mai 2020, a fost eliberat, de către Primăria Constanţa, Certificatul de urbanism nr. 1641 – „Schimbare de destinație clădire existentă din depozit în centru sportiv integrat, realizare subsol și supantă în volumul existent, supraetajare până la P+4Etaje, realizare terasă verde circulabilă pe clădire”.
Menționăm că pe strada Avram Iancu, la numărul 21, funcţionează „Atena Swim Center“, primul bazin privat de înot din Constanţa, deschis de Răzvan Florea, în anul 2013. Acesta primul înotător român care a câștigat o medalie olimpică la masculin. Totodat, el a fost și consilier local PSD.
Loredana MIHAI
Citește și:



























