Experiențele neplăcute ale altora, cu anumiți dezvoltatori imobiliari, sunt o lecție din care putem învăța: ce trebuie să avem în vedere când plănuim achiziția unui imobil, ce să verificăm, ce să semnăm. Spre exemplu, pățania unei femei care a trebuit să lupte – atenție! – 20 de ani în instanță pentru drepturile ei și recuperarea banilor investiți într-un imobil pe care investitorul (vânzătorul) trebuia să îl predea la cheie, cu utilitățile asigurate, ne arată cât de greu este să îndrepți o greșeală.
În anul 2007, Ileana P. a cumpărat o garsonieră într-un complex rezidențial din Mamaia Nord. Proiectul era prezentat ca fiind format din două blocuri și o piscină. În realitate, constructorul, Petrică Moglan, a ridicat doar unul dintre cele două blocuri promise, iar ceea ce avea să urmeze s-a transformat într-o luptă juridică ce a durat aproape două decenii. Blocul nu era racordat la rețeaua publică de energie electrică, fiind alimentat doar printr-un branșament provizoriu de organizare de șantier, la fel și în cazul alimentării cu apă, iar canalizare nu exista deloc!
*fragmente din documentele care au stat la baza tranzacției din 2007:
“La doar câteva luni după achiziție am descoperit că blocul nu era racordat la rețeaua publică de energie electrică, fiind alimentat doar printr-un branșament provizoriu de organizare de șantier. Cercetând documentele, am aflat că situația era la fel și în privința apei, iar canalizare nu exista deloc. Am decis să acționez constructorul în instanță. Au urmat ani de procese, apeluri și contestații. De fiecare dată când pierdeau, constructorul contesta hotărârea, prelungind litigiul”, relatează femeia.
În cele din urmă, instanțele i-au dat dreptate și l-au obligat pe constructor să execute lucrările necesare, pronunțând o hotărâre privind obligația de a face. Nici această hotărâre nu a fost respectată. În fața refuzului constructorului, instanța i-a permis cumpărătoarei – proprietară de acum – să execute ea lucrările, pe cheltuiala ei, așa încât garsoniera să fie locuibilă.
“A fost însă nevoie să suport mai întâi toate costurile din propriul buzunar. Am realizat racordarea blocului la o fosă septică și am instalat un sistem de ridicare a presiunii apei, deoarece aceasta nu ajungea până la etajul al cincilea. Abia după finalizarea lucrărilor am putut începe executarea silită pentru recuperarea banilor. Prin intermediul executorului judecătoresc, am recuperat sumele treptat, lună de lună”, mai spune femeia.
Între timp însă, constructorul a decedat, iar executarea silită a continuat împotriva moștenitoarei sale, soția acestuia.
După 20 de ani de la achiziția garsonierei, adică la data de 13 iulie 2026, Ileana P. a primit ultima sumă datorată. Între timp, ea a câștigat și un alt proces intentat constructorului, care se referă la cheltuiala pentru racordarea blocului la rețeaua de canalizare. Doar că… după atâta amar de vreme, Ileana P. spune că a obosit, că nu mai are forța să ducă lupta până la capăt.
“După aproape douăzeci de ani de procese, executări și cheltuieli suportate din fonduri proprii, dosarul s-a încheiat. Între timp, am câștigat și un alt proces prin care constructorul a fost obligat să racordeze blocul la rețeaua de canalizare. Din punct de vedere juridic, am câștigat și această bătălie. Din punct de vedere omenesc însă, după douăzeci de ani de luptă, nu mai am puterea și voința să o duc până la capăt. Povestea mea demonstrează că, în România, câștigarea unui proces nu înseamnă întotdeauna și obținerea dreptății. Uneori, adevărata luptă începe după pronunțarea hotărârii judecătorești. Iar când dreptatea vine după două decenii, rămâne întrebarea firească: mai poate fi numită dreptate?” – se întreabă, retoric, femeia.
Alexandra CUCU
