Muzeul Național al Țăranului Român este moștenirea titanului Alexandru Tzigara Samurcaș, căruia îi revine pionieratul muzeografiei românești. Arhitectul N. Ghika-Budeşti a reușit să înalţe în Piața Victoriei „un palat al artei pământene”, respectând cerințele etnografului Alexandru Tzigara Samurcaş, dispus sub forma incintelor de tip monastic. Clădire monument istoric, în stil neo-românesc, posesoare a unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adăpostește la etaj o casă într-o altă casă – o acțiune temerară și plină de originalitate a lui Samurcaș.
„Căci în aceste produse ale mâinii țăranului se reflectează o parte din sufletul lui. Un refren de doină, o ie înflorită sau o furcă minunat crestată ne dezvăluie în toată sinceritatea inima poporului„, notează Alexandru Tzigara Samurcaș, în „Scrieri despre arta românească”, în 1987. Instituția practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA – European Museum of the Year Award.
Alexandru Tzigara Samurcaș. FOTO Alexandra VASILE 
Tzigara-Samurcaș a fost cel care a descoperit, în timpul deplasărilor sale prin țară, casa unui țăran gorjean, pe nume Antonie Mogoș, tocmai când acesta era pe punctul de a o demola și a construi o alta nouă în locul ei. Samurcaș i-a intuit valoarea casei și nu va ezita nicio clipă pentru a o cumpăra. Tot el a luat în calcul și demontarea, transportul și repunere în valoare a casei în sălile Muzeului Național de la București, lucrări ce au fost finalizate în ianuarie 1908.) Casa, realizată din lemn, concepută și lucrată integral de meșterul țăran Mogoș pe parcursul a trei ani, este unicat.
Țăranul gorjean Antonie Mogoș 
„Propunerea de a mi-o vinde cu de-a întregul s-a părut tare ciudată moşului Antonie. A trebuit să mă întorc în trei rânduri la Ceauru până să ajungem la o înţelegere. Cu cât eu, mai ales în urma constatării potrivirii proporţiilor casei cu sala muzeului în care plănuiam să o instalez, eram mai decis să o cumpăr, cu atât stăpânul ei se codia mai mult să se despartă de ea.
Căci la început nu-i venea să dea crezământ celor ce-i spunem că am să fac cu casa lui. Dar, în cele din urmă se hotărî a primi cei 500 lei ce i-am dat şi vânzarea fu încheiată. Moș Antonie Mogoș s-a ținut întocmai de cuvânt: casa a fost desfăcută cu cea mai mare îngrijire și transportată fără a se fi pierdut nimic.
În Bucureşti a fost din nou ridicată tot de meșterul Mogoş, care, cu toţi cei 73 de ani, e încă vioi şi stăruitor la muncă. El a plecat foarte măgulit, văzând cinstea ce s-a făcut operii sale. Era tare mândru moşul când, pentru a doua oară, isprăvi de ridicat casa sa. Ştia că acum o înălţase pentru vecie şi că numele său era menit a rămâne nemuritor de acum înainte.
Şi avea cuvânt să se fălească. Căci i se cuvenea atâta considerare. Casa lui e, intr-adevăr, o operă de seamă; este nu se poate mai reuşită, în proporţiuni ca şi în amănunte”, regăsim în studiile critice ale lui Alexandru Tzigara Samurcaș, publicate în 1909.
În 1953, casa lui Antonie Mogoș a fost din nou demontată și amplasată în aer liber la Muzeul Satului. După anul 1990, când, prin înființarea Muzeului Țăranului Român, s-a revenit la idealurile acelui prim Muzeu de Artă Națională, s-a pus și problema readucerii casei Mogoș în locul ei de drept. Un merit deosebit l-a avut Horia Bernea, directorul Muzeului Țăranului Român în perioada 1990-2000, care a susținut în permanență acest proiect.
„Sala muzeului e, din fericire, destul de înaltă pentru a fi permis reconstruirea întreagă, chiar şi a acoperişului casei din Ceauru. Astfel locuinţa lui Mogoş e întocmai refăcută în muzeu. Rămâne să i se completeze mobilierul şi mai ales podoaba tindei, pentru a o înveli şi a-i da aparenţa unei case locuite încă. Întreprinderea, îndrăzneaţă în sine, de a se instala într-o sală de Muzeu o casă întreagă, poate să nu găsească aprobarea tuturor. Am crezut-o însă destul de întemeiată pentru a o aduce la îndeplinire.
Alţii să spună dacă am reuşit pe deplin. Am asigurat cel puţin unul din cele mai caracteristice tipuri ale locuinţei munteanului nostru. Şi cu asemenea opere ne putem mândri. Deşi nu cunosc încă o altă casă, care să poată sta ca frumuseţe alături de a lui Mogoş, totuşi am mai întâlnit multe altele demne de admiraţie. O dovadă evidentă – şi nu e singura – a simţului artistic firesc, pe care-l are poporul nostru. Căci după cum mi-a mărturisit moşul Antonie, el nu a făcut casa sa după vreun izvod, ci numai “după închipuirea“ lui.
Adesea se trezea din somn – îmi spunea meşterul Mogoş – gândindu-se la casa ce ridica, la florile cu care era s-o înfrumuseţeze. El nu era un simplu copist, ci un artist creator în adevăratul înţeles al cuvântului. Truda creaţiunei l-a muncit şi pe el, ca şi pe cel mai ilustru artist. Sculpturile lui sunt rudimentare, naive, nu însă lipsite de originalitate. Tehnica şi tipul sunt neapărat comune. Opera lui Mogoş are însă ştampila personalităţei sale. Ca atare cred că merită să figureze într-un Muzeu, tot atât de bine ca şi pânzele cutărui pictor eşit din Academiile streine.
Cu atât mai mult, cu cât casa aceasta este nu numai un document artistic dar şi social. Chiar aceia cari nu se pot înălţa până la aprecierea estetică a lucrării lui Mogoş, nu vor putea totuşi să-i nege însemnătatea ei socială. Ţăranul, care singur îşi clădeşte un asemenea cămin, este incontestabil înzestrat cu însuşiri cari merită, cel puţin, consideraţiunea noastră”, a consemnat Alexandru Tzigara Samurcaș, în 1909, în cartea sa „Arta în Româna-Studii critice”.
Alexandru Tzigara-Samurcaș, istoric de artă, întemeietor al muzeografiei românești, publicist în sfera culturală și fin intelectual format în spirit european, precum și un mare iubitor al artei naționale, lasă posterității o vastă operă publicistică, memorială, dar și un bogat patrimoniu material, de artă țărănească și artă religioasă, reunit în colecțiile Muzeului de la Șosea.
Alături de piese reprezentative din colecțiile moștenite de Muzeul Național al Țăranului Român de la părintele său fondator, sunt expuse obiecte personale ale lui Alexandru Tzigara-Samurcaș (aflate în colecția familiei Tudor și Maria Berza), care completează portretul celui care a fost întemeietorul Muzeului. Expoziția va putea fi vizitată până la 21 mai 2023, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și sărbătorile legale este închis. Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei.
Alexandra VASILE
