Un constănţean realizează veritabile basoreliefuri în lemn, 100% manual. George Marincu, maestru al daltei, a călcat ușor pe urmele sculptorului sufletului românesc Constantin Brâncuși. Cioplește în lemn cu multă determinare, perseverență și iubire, transformând cunoașterea temporară într-una eternă. Are lucrări în toată lumea, locuiește în Valu lui Traian, iar în acest video interviu nu veți admira doar lucrările sale, ci și povestea unui om trecut prin toate greutățile vieții în încercarea de a-și duce veritabilele basoreliefuri în lemn până acolo unde să fie apreciate, primite și căutate de iubitorii de artă.
Talentul nativ la desen și cu ceva perspicacitate în a observa tot ce este în jur: personaje, case, peisaje, animale, forme de relief, a fost imboldul de a le desena pe lemn și sculpta ulterior. Cu destul de multe sacrificii a îmbunătățit tehnica de lucru, fără vreo școală în domeniu.
Cei care se opresc la standul său de lucru se declară fascinați de ceea ce văd. Este un banc mobil pe care îl poartă în toată ţara pentru a-şi promova pasiunea şi pe care l-a amenajat şi la Serbarea Țăranilor Dobrogeni, eveniment organizat în perioada 24-26 septembrie, la Năvodari. Sculptorul recunoaşte că nu are studii în domeniu, dar a învăţat să facă basoreliefuri apreciate de oamenii atrași de sculptură.
Faptul că s-a născut și a crescut la sat a avut în fața ochilor o parte din viața și activitățile țărănești care se derulează precum un film. Tematica abordată este diversă. A fost invitat de centrele culturale, muzee de etnografie, primării pentru a participa la târgurile de meșteri populari organizate de ei. Așa l-am întâlnit și cunoscut la Năvodari. Sunt de admirat și de lăudat roadele muncii manuale, adevărate bijuterii, opere de artă originale.
Din 1984, el s-a dedicat creației de artă din lemn, transformând orice fragment în piesă de artă originală, captivantă și sofisticată. George Marincu este constănțeanul care ne inspiră și de la care vom afla în video interviul Focus Press ce însemnătate are lemnul pentru el și cum reușește să dea o a doua viață lemnului și să îi mărească valoarea. Cunoscându-l și stând de vorbă cu el, am realizat că județul Constanța are motive să se mândrească cu o astfel de persoană. Brâncuși de Constanța este cunoscut atât în țară, cât și în străinătate, dar până la astfel de realizări a muncit mult, motiv pentru care vă invităm să îl cunoașteți și voi din următorul interviu.
Reporter: Excelați prin experiență de peste 30 ani doar în domeniul acesta, al basoreliefului pe care l-ați perfecționat foarte mult. Cum și când a început totul?
Sculptorul George Marincu: Începutul pentru creație, pentru a putea lucra pe lemn, trebuie să fie pentru oricine desenul. Am experimentat în școala generală desenul. Mi-a plăcut foarte mult desenul. Puțină pictură pe acuarelă și apoi desen am făcut foarte mult din toate manualele școlare, cum era pe vremuri și nu exista material didactic ca acum. Tot ce era prin manualele de biologie, anatomie, geografie, zoologie. Animăluțele le desenam și le măream din poza mică din manuale pe o planșă mare. Tata făcea șipci tot timpul. Doamnele învățătoare aduceau pioneze chinezești. Erau de foarte bună calitate. Apoi toate se puneau undeva pe un stativ într-o magazie de unde de fiecare dată se luau planșele. Acolo au fost planșele respective pentru predare. Acolo am experimentat eu desenul, dar nu mi-am dat seama că joaca aceea într-o oră sau jumătate de oră, dădeam și puțină culoare, poate să-mi fie foarte utilă mai târziu. Apoi, după ce m-am căsătorit și am ajuns la o vârstă care nu îmi prea plăcea foarte mult munca murdară, tentativa mea din care am câștigat bani a fost crearea de căsuțe micuțe din furnir artizanat. Unchiul meu, Dumnezeu să-l odihnească, Paul Bănică, având niște probleme de sănătate, lucra miniaturi și pirogravură. Lucruri foarte frumoase din lemn și bine colorate și care prindeau și la public. Erau și de folosință și le vindea în stațiunea Mamaia. Acolo am văzut că se poate face altceva în afară de ce făcea unchiul meu – artizanat simplu, pirogravura românească, cu motive populare românești. Mi-a zis, că eu îi făceam o parte din desenele pe care le piropicta pe obiecte, „Tu desenezi atât de bine încât trebuie să faci altceva și „fură” puțină tehnică de la cei care fac basorelief”. Unii aveau meserie și nu făceau basorelief ca profesioniști și nu s-au ținut până la capăt doar de basorelief să creeze. Așa am început eu, ușor-ușor. Într-un an am făcut primele lucrări. M-am despărțit de unchiul meu, pentru că vindeam la aceeași tarabă, după ce am renunțat la serviciu definitiv. Într-o zi am zis că nu mai merg la un serviciu, pentru că deja câștigam ceva bănuți și suma era consistentă și am trecut la artizanat, cioplitură în lemn. Primele cioplituri au fost destul de valoroase. Am făcut o țărancă la fântână, care îmi era foarte dragă mie tema, dar și subiectul și s-a vândut foarte bine. De atunci am prins curaj. Am găsit teme destul de multe pe care le-am adaptat pe scândură, le-am desenat. Am mai greșit, m-am mai chinuit un pic. Erau poziționări ale personajelor sau ale peisajelor care ieșeau foarte greu și apoi, încetul cu încetul, m-am adaptat basoreliefului și de atunci au trecut vreo 37 de ani.
Rep.: Creaţiile dumneavoastră sunt puternice atât din perspectivă artistică, cât şi din punctul de vedere al mesajului pe care îl transmit. Vă mai amintiți primii pași spre artă?
Sculptorul George Marincu: După cum v-am spus, începutul acela a fost modest. Tot ce făceam era naiv. Nu avea realismul a ceea ce lucrez acum. Pe parcursul timpului am experimentat și portret pe basorelief și am mers către real din naiv simplu. Naiv este ceva simplu făcut de un meșter popular care nu are experiență sau vreo școală, cum nici eu nu am o școală. Întotdeauna mă laud cu cele VIII clase și școala vieții pe care le am și pe care le-am experimentat în așa fel încât să-mi fie utile mie, familiei mele și bineînțeles să las și lumii câte ceva din creația mea.
Rep.: Dar aveți două mâini de aur.
Sculptorul George Marincu: Mulțumesc! Sunt doar de carne (râde).
Rep.: Ați călcat uşor pe urmele lui Constantin Brâncuşi. De ce ați ales sculptura? De unde provine această pasiune?
Sculptorul George Marincu: Nu cred că a fost o pasiune neapărat. Ca să îmi legați numele de sculptură, de Constantin Brâncuși, da este. El era un cioplitor, dar folosea foarte mult piatra. I se părea că nu toată lumea se ocupă de piatră, piatra fiind stăpână pe ea însăși, prin naturalețe. Este dură, este tare și trebuie lucrată cu forță și trebuie strunită cum se zice. Eu am ales doar lemnul ca să pot să mă exprim. Nu în piese abstracte, nu în sculptura abstractă, ci în sculptură realistă a ceea ce pe mine m-a impresionat în copilărie. Am trăit într-un sătuc, undeva departe, unde se plimbau carele cu boi, teme care m-au impresionat pe mine și care mi s-au întipărit mie undeva acolo sus.
Rep.: Care sunt artiștii sau mentorii care v-au marcat parcursul creativ?
Sculptorul George Marincu: Sunt puțini. Nefăcând sculptură abstractă și netrecând pe la un liceu, pe la o facultate, pe la o academie de arte, n-am studiat mai deloc și mă impresionează stilul lor abstract de a lucra, de a prelucra tehnic ceea ce gândesc și apoi să impresioneze publicul și vizitatorii sau cumpărătorii. Pe vremuri, pe litoral, în stațiune, era un cetățean Cristian Pop. Îmi plăcea foarte mult cum lucra. Era foarte aproape de un realism și orice temă i se dădea el o făcea indiferent cât de mare. Iarăși un cetățean care a plecat departe, dincolo de ocean, Costică Șerbu. De acolo am „furat” câte ceva și stilul meu de lucru se aseamănă cu ceea ce lucra acesta.
Rep.: Ce vă caracterizează mai mult: spontaneitatea sau studiul? Documentați ceea ce vreți să faceți, ideea în sine. De unde pornește totul?
Sculptorul George Marincu: Din trăire, faptul că le-am trăit de-a lungul copilăriei mele. S-au întipărit undeva în memorie și au rămas acolo. Apoi mergând de aici și până la Oradea și înapoi. Încă mai sunt locuri unde se lucrează arhaic. Îi mai văd cu calul, două vaci sau doi boi mai trag la un pluguleț, la o grapă pe câmpuri, pe dealuri, pe coastele munților. Eu le văd. Pentru faptul că pentru mine sunt populare, făcând și eu cândva din aceste munci, activități, mi se par de inspirație.
Rep.: Cine v-a susținut întotdeauna, să mergeți pe acest drum?
Sculptorul George Marincu: Nebunia mea (râde). Dorința de a crea ceva ce nu a mai făcut nimeni. Dacă am preluat de la cineva ce am văzut, am vrut să duc mai departe ca să-i creez o concurență. Numai că ei s-au lăsat și eu am rămas în continuare și nu am măcar un concurent pe zonă care să facă așa ceva.
Rep.: Ce face o sculptură de succes? Dalta? Lemnul? Imaginația? Estetica? Pasiunea? Sau sunt și alte elemente de care este necesar să țineți cont?
Sculptorul George Marincu: Este nevoie de foarte multă inspirație. Faptul că au trecut atâția ani de când lucrez mi-au trecut prin fața ochilor foarte mulți oameni. Am auzit impresii despre anumite teme. Imediat le-am înregistrat și m-am gândit că mi-au dat un pic de idee și de impuls de a ajunge, cu toate că nu au cumpărat, la inima celor care se uită, văd dar parcă zic că ar mai trebui ceva acolo adăugat. Atunci încep să mă gândesc, să reanalizez temele respective și mai pun acolo și puțină imaginație în plus, pentru că trebuie să aibă amprenta mea.
Rep.: Operele dumneavoastră sunt impresionante şi, în acelaşi timp, sunt ca un fel de strigăt. Există un mesaj la baza lor, poate ceva ce vă preocupă cu privire la modul în care oamenii evoluează în zilele noastre?
Sculptorul George Marincu: Toate temele trebuie să aibă un pic de tangență cu trăirea altora de fapt. O parte din ele le-am trăit. Cât am fost copil am fost o familie de oameni simpli, modești, de la țară. Eram puși la muncă, la lucru. Lucram la vie, în pomicultură și în același timp prindeam și de acolo câte ceva experiență, mai ales că nu prea mi-a plăcut să lucrez cu cei de vârsta mea sau mai mici decât mine, ci întotdeauna lucram cu adulți de la care să capăt ceva experiență de la dumnealor și să aud istoria vieții lor. Majoritatea vorbeau despre temele pe care eu le lucrez, mai ales cele rustice, prin care au trecut crescătorii de animale. În vacanțe nu mergeam la practica agricolă, la cules de roșii sau porumb, ci mă trimiteau cu cineva în vârstă și țineam calul de căpăstru și prășeam prin grădina CAP. Eu am ținut calul de căpăstru așa că îl fac destul de bine. Îl observam cum oftează, cum suferea uneori când dădea de greu.
Rep.: Sunteți dispus să dați mereu o bucăţică din sufletul dvs. în fiecare lucrare care pleacă împreună cu un iubitor de artă. Sculptura în lemn este suficient apreciată în România?
Sculptorul George Marincu: Sunt zone și zone în România. Dacă vorbim de Dobrogea, sunt mai puțini doritori, nefiind o tradiție în prelucrarea lemnului în stil tradițional, nefiind o tradiție completă. Dacă luăm titulatura muzeului de etnografie acesta este un muzeu de conservare a tradițiilor populare. Nu se ocupă și de actualizare, de a aduce creatori contemporani la stadiul acela de tradițional și apoi să-l promoveze și să se poată numii sculptură tradițională dobrogeană. Mergând un pic mai departe de București, către Brașov, către Transilvania, până în Banat, lucrurile se schimbă. Însă, s-a păstrat cultura prelucrării lemnului și se folosește foarte mult lemn. În general, la orice casă veche trebuie să existe și ceva elemente de arhitectură create manual de către cineva, de vreun meșter de pe acolo. Le-am văzut, le-am observat, le-am copiat cerebral și din când în când le mai spun când mi se cer anumite lucrări pentru zona respectivă.
Rep.: Până unde în lume au ajuns sculpturile dvs.?
Sculptorul George Marincu: Of! Cred că doar în cer nu au ajuns (râde). Nu au ajuns pentru că nu a luat nimeni cu o navă spațială, dar să sar repede la Insula Capului Verde, să mergem în sudul Africii și să trecem până în Australia, Noua Zeelandă. Până și în Coreea de Nord să știți că sunt câteva lucrări. Nu foarte multe lucrări, dar sunt totuși câteva. Rusia și cu toate statele micuțe ce sunt acolo – Uniunea Sovietică – pentru că erau foarte mulți turiști până în 1990. Europa ce să mai spun – Statele Unite de sus până jos.
Rep.: Ce personalități au plecat acasă cu lucrările facute cu mult suflet de dvs?
Sculptorul George Marincu: În 1994 am avut un pic de strângere de inimă, pentru că în fața standului meu s-a afișat un cetățean îmbrăcat în costum arab. Am aflat ulterior că a fost, cu tot alaiul, ministrul petrolului Arabiei Saudite în perioada aceea. Fusese la Constanța după ceva discuții la București și a vizitat și litoralul românesc. A cumpărat o lucrare foarte frumoasă pe care o am într-un catalog și am și un segment, o bucată făcută. Cea originală este acasă la mine. O imagine de sat românesc în care femeile stau la taifas, la taclale afară, căruțe. Este foarte mare piesa. Este destul de mare, amplă și cu multe elemente cu străduțe, căruțe cu cai, care stau pe altă străduță, copiii care zburdă și trag un măgar de coadă de pildă și moșul duce măgarul de căpăstru. Un segment, o bucată din acea piesă, l-am făcut pe o bucată de scândură destul de măricică și avea și scoarța naturală a copacului și a dat destul de bine. Mulți parlamentari, senatori care nu mai sunt acum o parte dintre dumnealor în funcții. Tot perindându-mă și mergând și pe la București, era Centrul CREART și organiza târguri de meșteri populari și în Cișmigiu și în multe locuri. Muzeul Țării Crișurilor este unul dintre muzee și acolo vin foarte mulți din conducerea județeană de la Bihor. La Vâlcea iarăși, dar nu dau nume.
Rep.: Ați străbătut țara în lung și-n lat. Ați creat obiecte care pot rezista cu ușurință trecerii timpului, obiecte extraordinar de frumoase. Ce ne puteți spune despre cum se vând lucrările dumneavoastră ținând cont și de contextual pandemic?
Sculptorul George Marincu: Nu am avut niciun stres cu privire la pandemie. Anul trecut am avut o singură deplasare la un târg de la Oradea, la Muzeul Țării Crișurilor, oameni foarte îndrăzneți și puși pe treabă. În rest, am lucrat de acasă, fiind cunoscut, mulți vor să duce un cadou în străinătate sau să-și pună în crame. Excelez un pic la tematica de cramă și rustice. Se potrivesc destul de bine în multe locuri. Acestea merg și în Dobrogea și în Constanța, tematica aceasta de crame care se poate adapta ușor. Se poate așeza frumos nu numai în crame, ci și într-o bucătărie, cu struguri, cu fructe. Nu a avut niciun fel de efect negativ pandemia pentru mine, pentru că mai am un argument care m-a ajutat să continui și să lucrez din ce în ce mai mult. Înainte făceam din necesitatea de supraviețuire sau pentru că aveam stocul foarte mare de lucrări. Însă, merg la multe târguri. Vara mergeam la cel puțin 11-12 târguri, la care mie îmi trebuie 5 zile pentru târg – pregătirea, 3 zile de târg, în a patra zi mă întorc acasă și în a cincea zi descarc mașina. Dacă nu aș lucra la fața locului, nu aș mai recupera din timpul acela și stagnarea din lucru și mâinile ar fi stângace după o perioadă. Pandemia nu a avut niciun fel de efect negativ. Anul trecut am lucrat numai pentru comenzi tot timpul anului.
Rep.: Comenzi online?
Sculptorul George Marincu: Am primit și comenzi online. Tot din online m-au găsit, căutând o temă anume. Mă găsesc peste tot în google.
Rep.: Ați amintit de o lucrare minunată – “Satul românesc”, iar pe lista de prețuri depășește câteva mii de euro. Cât durează să faceți o astfel de lucrare?
Sculptorul George Marincu: Cele mai mici lucrări pe care le fac în momentul acesta sunt 120-130 lei, care au dimensiuni de vreo 30/30. Tema este simplă, un singur personaj, dar merg mai departe unde trebuie să adaug un peisaj și prețul crește exponențial cu volumul de lucru, cu orele și zilele de lucru. Am o lucrare la care am lucrat 2 luni și jumătate și atunci vorbim despre o sumă destul de frumușică. Hai să zicem că lucru este șlefuire, patinare, ducere la finalitate, dar a crea un subiect, o temă care să se poată pună pe o scândură mare nu este chiar atât de simplu, mai ales că eu încerc să impresionez și cu peisajul. Tema centrală, să zicem că am un car cu boi care trage niște lemne sau un car cu fân, nu poate să fie doar un car cu fân simplu sau cu bușteni, trebuie să aibă și un peisaj, un sat în îndepărtare, niște copaci în apropiere, niște buturugi. Peisajul acela trebuie atât de bine să întregească toată imaginea ca și când ar fi o fotografie făcută în natură.
Rep.: „Satul românesc” este cea mai scumpă lucrare a dvs. sau aveți și alte lucrări mult mai valoroase?
Sculptorul George Marincu: Am o altă lucrare la mine acasă, care se duce undeva la 6.000 de euro. Este dublu groasă, cu o tehnică mai complexă, cu o poziție creată din două tablouri care se suprapun și se completează cu peisajul în fundal. O păstrez și eu acasă. Eu așa am evaluat-o. Am evaluat-o la timpul de lucru, dar nu este de vânzare.
Rep.: Cum sau când vă dați seama că ați epuizat tot ceea ce ați avut de spus într-o lucrare?
Sculptorul George Marincu: Când încep de la un capăt și ajung la capătul celălalt și îmi dau seama că mai trebuia ceva (râde). Este puțin relativ ceea ce creez, ceea ce sculptez pe o bucată de scândură, pentru că niciodată scândura nu este la aceeași dimensiune. Tema caut să se încadreze. Am un desen acolo care se încadrează în 60 cm, dar în stânga și în dreapta și deasupra niciodată nu am o scândură care să se potrivească, să fie standard și să zic că am copiat-o una după alta și sunt identice. Nu există așa ceva. Întotdeauna când plec de la dreapta de obicei și merg spre stânga cu tema centrală, apoi peisajul, ajung la capătul celălalt și parcă ar fi mai trebuit o fântână, un deal, o claie de fân sau un copăcel îndepărtare, să-i dea distanța aceea, să creez perspectiva spațiului.
Rep.: Care vă sunt limitele referitor la temele abordate?
Sculptorul George Marincu: Aici nu mai este limită. Tocmai din cauza aceasta că de fiecare dată apare ceva nou de adăugat sau de scos. Nu există limită. Dacă stăm să ne gândim și am văzut cu toții ce se face în zona rustică, ce se lucrează, cum se lucrează pământul. Niciodată nu am epuizat tematica aceasta de a lucra pământul cu cai, cu boi, cu plug, cu grapă, cu semănat și ceva culturi, copaci sau în silvicultură sau teme vânătorești.
Rep.: Cine vă ajută în toată această muncă neobosită și frumoasă?
Sculptorul George Marincu: Cine ar putea oare? Până în urmă cu 4 ani soția a fost cot la cot cu mine. Adică 33 de ani am lucrat împreună. Făceam toate manoperele împreună. Ea mai puțin cu desenul și lucrul efectiv sculptural, dar lucrările trebuie șlefuite, patinate, curățate pe canturi. La vremea aceea nu foloseam sisteme automate, cum sunt acum mecanice. Lucram manual toate canturile, tot spatele. Îi făcusem un dispozitiv și mă ajuta la șlefuit. La patine reușea destul de bine să patineze după culoare, după baițuri. Dădea cu straturile finale o patină clasică pe bază de ceară de parchet, un miros foarte persistent de petrosin și era un pic dăunător, apoi folosea un șelac. Acum dacă soția nu mai este ea doar mă susține cu bucătăria. Când fac o lucrare care mie mi-a intrat la inimă și îmi place enorm i-o arăt și dumneaei. Apreciază întotdeauna ceea ce fac.
Rep.: Cine este cel mai mare critic al dumneavoastră în privința muncii?
Sculptorul George Marincu: Eu însumi.
Rep.: Ce tehnică abordați și ce fel de materiale și unelte folosiți?
Sculptorul George Marincu: Materialul este dobrogean. Îl cumpăr de la Babadag. Sunt acolo două firme de la care iau. Mai sunt și în alte părți, în partea stângă a șoselei, către Tulcea, înspre Slava Rusă, înspre Topologu. Nu merg acolo. M-am obișnuit aici. Îi cunosc de foarte mulți ani. Merg ca la mine acasă și ei se simt onorați că merg ca și sculptor fiind cam unic pe aici făcând așa ceva și îmi dau voie să-mi aleg un lemn foarte bun, de calitate cât mai bună. La Babadag este familia Timiș, care are un gater bun și de unde îmi iau dimensiunea care îmi trebuie. Îmi taie pe loc ceea ce îmi trebuie mie, o grosime, o lățime de lemn anume ales. Și lemnul este oarecum mofturos. Are pretențiile lui și trebuie ales cu foarte mare grijă.
Rep.: Vorbiţi-ne şi despre expoziţia din spatele dvs. Cum aţi ales lucrările?
Sculptorul George Marincu: Sunt puține lucrări acum. Ceea ce se vede în spatele meu este o expoziție incompletă. Îmi lipsesc foarte multe lucrări pe care le-am expus la târgul trecut, care s-au și vândut și nu am mai avut timp să completez. Îmi lipsesc foarte multe lucrări din expoziție, dar nu puteam să stau acasă atâta timp cât am fost invitat la Țăranii Dobrogeni.
Rep.: Astăzi, oricine poate expune – chiar şi în reţelele sociale. Cum îndrumați publicul să discearnă sau să aleagă ce să ia drept artă?
Sculptorul George Marincu: Vorbim de basorelief rustic, cu temă țărănească și cu urmă de daltă. Peste tot eu las urme de daltă. Nu șlefuiesc, să aibă o finalitate foarte lustruită. Deja selecția este făcută. Se văd urmele de daltă. De aceea apelează la mine multă lume online, pentru că se vede că nu este lucru de mașină, lucru automatizat acolo. Se vede că este lucru de mână și rămân urmele acelea de daltă și în urma patinei se văd și reflexele luminii pe care le dau prin patinare. Se observă foarte bine pe Internet așa ceva.
Rep.: Cum credeți că va fi privită sculptura în România peste câțiva ani?
Sculptorul George Marincu: Viața mea va fi prea scurtă ca să pot să satur și să dau celor care vor, acum în contemporaneitate, lucrări din experiența mea și din creația mea. Nu am pe cineva pe care să-l instruiesc să facă lucrușorul acesta.
Rep.: Nu mai sunt tinerii interesați să mânuiască dalta și să ducă tradiția mai departe?
Sculptorul George Marincu: Sunt, doar că primul lucru pe care trebuie să-l aibă un potențial ucenic este să învețe să stea în „închisoare”. Se numește „închisoare” atelierul. Adică multe ore pe zi de muncă și mai trebuie și visat noaptea completarea la unele teme care nu ies întotdeauna cum trebuie. Stat în picioare foarte mult. Lemnul nu este chiar atât de îngăduitor și trebuie ceva efort fizic. La lucrările mai mici mai stau jos și mai lucrez câteodată din oboseală sau mai fac unele finisaje mai simple, dar de obicei se lucrează numai în picioare. Sunt foarte puțini care să aibă răbdare și curajul să lucreze numai în picioare 10-13 ore.
Rep.: Ce îi îndemnați pe cei care vor să facă un hobby din sculptură?
Sculptorul George Marincu: N-am decât să le urez succes și să pună mâna pe creion. Ca să reușească să facă ceva în lemn, în basorelief sau chiar și în artizanat trebuie să pună mâna pe creion și să deseneze mult. Numai de acolo poate ieși, pentru că imaginea care va fi pusă pe lemn este cea semănată și întipărită în creier undeva.
Rep.: Vă mulțumim foarte mult pentru interviul acordat și așteptăm cu interes să vedem și alte opere de artă care prin viață și ajung în casele oamenilor.
Sculptorul George Marincu: Și eu vă mulțumesc foarte mult pentru că ați venit la standul meu și vă doresc toate cele bune.
Alexandra VASILE
