Managerul Farului, Gheorghe Hagi, așteaptă cu nerăbdare construirea noului stadion din Constanța, care îi va purta numele. Declarația vine la două zile după ce Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat achiziția, în valoare de 80 de milioane de euro, pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi”.
„Cu mine vorbiți când va începe demolarea. Ne vedem, acolo, pe stadion, când demolăm, să facem poze. Să îl vedem demolat și atunci ne înhămăm cu toții să îl terminăm cât mai repede, să avem un stadion super, pentru că el va aduce un plus și este necesar. Vedeți că în toată lumea sunt aceste stadioane. Îl aștept cu nerăbdare”, a declarat Hagi, vineri, 17 februarie 2023, într-o conferință de presă, înaintea meciului din campionat cu Petrolul Ploiești.
Context:
Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat, miercuri, 15 februarie 2023, achiziția privind proiectul tehnic, execuția lucrărilor și asistență tehnică din partea proiectantului pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi”, din Constanța. Valoarea totală a achiziției este de 330.989.232.47 de lei, fără TVA, adică 393.877.186,64 lei, cu TVA (80.379.265,84 euro).
La începutul lunii noiembrie a anului 2022, Primăria Constanța a lansat achiziția privind proiectarea și execuția desființării construcțiilor existente pe amplasamentul „Complexului Stadion Gheorghe Hagi”. Valoarea estimată este de 12.312.783,77 de lei, fără TVA, adică 14.652.212,69 de lei, cu TVA (2.990.065,32 de euro). Este inclus și costul pentru transportul/depozitarea materialelor rezultate din demolare.
În prezent, achiziția se află în etapa de evaluare financiară, data limită fiind de 22 februarie, ora 18:00.
Cinci asocieri de firme sunt interesate pentru achiziţia în valoare de aproape trei milioane de euro, în vederea demolării stadionului „Gheorghe Hagi”. În total este vorba despre 18 firme. Una dintre firmele interesate este Construcții Erbașu, cea care s-a ocupat și de construirea stadioanelor Steaua și Rapid, din București.
Construcții Erbașu, leaderul uneia dintre asocierile de firme, s-a ocupat de construirea stadioanelor Steaua și Rapid, din București. Poor Construct este liderul asocierii altor firme interesate, care a depus oferte inclusiv pentru lucrările de construire a celor două arene menționate anterior. Valoarea contractului a fost de 98.318.052,33 lei fără TVA, pentru stadionul Giulești și 210.067.331 lei fără TVA, pentru stadionul Steaua. În portofoliul firmei Construcții Erbașu se mai află și construcția Pavilionului Expozițional din Constanța, în valoare de 9.617.101 euro, însă pe listă se află și viitoarea Sală Polivalentă din Tulcea.
Petruț IACOB


























