ÎCCJ a admis redeschiderea urmăririi penale pentru fostul procuror DNA ”Portocală”

0
202
MIrcea Negulescu ”Portocală”, sursa foto: DIGI24

Instanța supremă a decis redeschiderea urmăririi penale în cazul fostului procuror ”Mircea Negulescu”, la cererea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Miercuri, 23 decembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis cererea  procurorilor cu privire la reluarea cercetărilor.

Se reia ancheta în cazul fostului procuror DNA Mircea Negulescu, supranumit ”Portocală”, acuzat că ar fi pus presiune pe martori să dea declarații mincinoase în două dosare pe care le instrumenta, într-unul dintre ele fiind cercetați Sebastian Ghiță și Victor Ponta. Fostul magistrat mai este judecat în două dosare, pentru suspiciuni similare, și a fost exclus din magistratură anul trecut pentru abateri disciplinare grave.

Mircea Negulescu, Alfred Savu şi Mihai Iordache îi doreau arestaţi cu orice preţ pe Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta şi au construit un dosar-domino, care a fost desfiintat de instanta odata cu identificarea primei probe false atasate la rechizitoriu. Mircea Negulescu ar fi hartuit zeci de persoane si familii din Prahova, reusind sa le determine prin constrangere sa formuleze denunturi mincinoase atat impotriva lui Sebastian Ghita, cat si a lui Victor Ponta. „Portocala” este acuzat că a conceput o adevarata caracatita de persoane si false acuzatii care sa duca, in final, tot la Ghita.

Metodele prin care Mircea Negulescu i-a constrans pe asa-zisii martori sa dea declaratii mincinoase sunt deja de notorietate, de la ameninţări cu arestul ce vizau atat persoanele in cauza cat rudele acestora la interogatorii cu pistolul pe masa, mai scrie sursa citată.

Dovezile care i-au ingropat pe cei doi sunt reprezentate de doua inregistrari prezentate de Vlad Cosma in ultimii ani, inregistrari care contin amenintari clare asupra martorilor si intentia acestuia de a distruge pe toti cei care „se pun cu el”.

Iată decizia ÎCCJ:

Admite cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în dosarul nr. 715/P/2018 înregistrat la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 335 alin. 4 din Codul de procedură penală, confirmă ordonanţa nr. 715/P/2018 din 09 noiembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie prin care s-a dispus redeschiderea şi reluarea urmăririi penale în dosarul nr.715/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu privire la următoarele infracţiuni: – purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal; – influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din Codul penal; – favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din Codul penal. În baza art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul Negulescu Mircea, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în ședinţa din cameră de consiliu, astăzi, 23 decembrie 2020”.

Daniel Albu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.