Individul care și-a înjunghiat concubina în gât, la Eforie, rămâne în arest, deși spera ca această măsură să-i fie înlocuită cu una mai ușoară. Bărbatul este acuzat de tentativă la omor calificat.
Valentin Volin Stratulat, bărbatul din Eforie Nord care a vrut să-și ucidă concubina, a fost trimis în judecată, în iunie, în stare de arest preventiv la Tribunalul Constanța. Numai că, pentru moment, dosarul nu a primit încă un prim termen de judecată, acesta urmând să fie stabilit ulterior.
Între timp, judecătorii trebuie să verifice, lunar, măsura preventivă. Așa s-a întâmplat și marți, 23 septembrie, când instanța a decis menținerea arestului.
„Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul STRATULAT VALENTIN-VOLIN, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor în varianta violenței în familie, măsură pe care o menține pentru o perioadă de până la 30 de zile, urmând să fie verificată sub același aspect cel mai târziu până la data de 22 octombrie 2025, inclusiv. Măsurile se comunică administrației locului de deținere. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 23.09.2025“, potrivit deciziei magistraților.
Individul a fost arestat în luna mai a acestui an, fiind acuzat că și-a înjunghiat concubina în zona gâtului, în urma unui scandal domestic. Potrivit informațiilor oficiale, incidentul s-a petrecut în data de 16 mai, în jurul orei 13.00, într-un imobil de pe strada 23 August în care cei doi locuiau.
După ce s-au certat, într-un acces de furie, bărbatul a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și a încercat să-și înjunghie concubina în gât. Femeia s-a apărat cu mâinile, fapt care i-a salvat viața, dar tot s-a ales cu plăgi înjunghiate la nivelul mâinilor și al gâtului, în partea din față, victima având nevoie de 16 – 18 zile de îngrijiri medicale.
Ulterior, după ce și-a înjunghiat concubina, bărbatul a încercat să se automutileze cu același cuțit.
La fața locului au ajuns imediat echipaje de Poliție și ambulanțe, care i-au preluat pe cei doi.
„La data de 16 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic cu un obiect tăietor – înțepător, de concubinul său, într-un imobil de pe strada 23 August.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost identificat în imobil, cu răni autoprovocate. Ambele persoane au primit îngrijiri medicale. Precizăm faptul că la Poliția Orașului Eforie nu au fost înregistrate anterior sesizări cu privire la o eventuală stare conflictuală între cele două persoane, nefiind solicitată emiterea unui ordin de protecție provizoriu“, au transmis, la acea vreme, polițiștii.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 10 la 20 de ani de detenție.
Daniel ALBU