Ședințele Consiliului Local Municipal Constanța se vor desfășura fizic! Este decizia Tribunalului Constanța. Decizia nu este momentan definitivă, dar în minuta instanței se precizează că, până la soluționarea finală, se suspendă anexa prin care ședințele se puteau derula online.
Hotărârea vine, astfel, să îl contrazică pe primarul Vergil Chițac, care insista cu organizarea ședințelor în format online. Decizia acestuia a fost contestată în instanță de mai mulți consilieri locali municipali.
Procesul a fost inițiat de consilierul local independent Felicia Ovanesian, intervenind și aleșii locali USR, Florin Cocargeanu, Cătălin Iacob și Ilyus Nedelcu.
Reamintim faptul că încă de la preluarea primului mandat, ședintele de Consiliu Local Municipal s-au desfășurat în format de videoconferință, dat fiind situația pandemică, însă, chiar și după acea perioadă au continuat astfel ședințele.
„Ședințele vor fi în format fizic de data viitoare”, a spus clar Primarul Vergil Chițac întrebat de activistul Sorin Belu când vor înceta ședințele în format online.
L.M., A.C.
Citește și:
VIDEO. Vergil Chițac: „De data viitoare vom avea ședințe de Consiliu Local fizice”
Consilierii care nu se prezintă fizic sa li se taie indemnizația, valabil pentru toate primăriile din județul Constanța. La Primaria comunei Costinești, consilierii inca mai folosesc telefonul mobil -on line cu permisiunea primarului Dorin Jeanu.