Ioana Constantin de la PMP vorbește despre un proiect ce va reforma din temelii sistemul sanitar din România

0
282

Ioana Constantin, secretarul general adjunct al Partidului Mișcarea Populară, a fost prezentă joi, 19 noiembrie a.c., în municipiul Constanța pentru a participa la o conferință de presă susținută de președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz, candidat la Senatul României, și Elena Băsescu, candidat PMP la Camera Deputaților la alegerile parlamentare din data de 6 decembrie a anului curent.

Subiectele principale de discuție au fost aceste alegeri parlamentare şi proiectele cu care vor merge reprezentanţii PMP în Parlamentul României. Ioana Constantin a declarat că PMP are, la nivel național, un proiect de lege care vizează sistemul sanitar. Aceasta susține că trebuie reformat din temelii pentru că, deși au trecut cinci ani de la tragedia de la Colectiv, iată-ne astăzi într-o situație similară, în care la Spitalul Județean din Piatra Neamț au murit bolnavi în urma unui incendiu petrecut pe secția de ATI, iar paturile pentru arși au rămas aceleași ca număr, ca acum cinci ani, nu mult peste cifra 20.

Ioana Constantin a declarat, pentru Focus Press, faptul că nu asta ar fi singura problemă din sistemul sanitar, ci și managerii spitalelor care sunt numiţi politic, plus infrastructura sanitară care se află la pământ de mai bine de 20 de ani.

”Noi am depus în Parlamentul României de curând noua lege a Sănătății, un proiect de lege pentru noua lege a Sănătății, este un proiect de lege pe care îl avem colectat din toate discuțiile care au existat în comisiile prezidențiale din toate mandatele lui Traian Băsescu și la care au participat cei mai buni dintre experții din domeniul sanitar din România. Avem nevoie de o nouă lege a Sănătății pentru că întreg sistemul de Sănătate trebuie reorganizat din temelii și începem de la creșterea alocărilor bugetare pentru Sistemul de Sănătate, asta pentru că România are cea mai mică alocară bugetară pentru Sănătate, cele mai mici cheltuieli în materie de sănătate din Uniunea Europeană. Ne referim, pe de-o parte, la infrastructura spitalicească, dar și la banii care vin per locuitor sau pacient. Am văzut ce s-a întâmplat la Piatra Neamț, politizarea excesivă, în ceea ce înseamnă managementul spitalelor, care nu ajută la performanță și la un sistem de sănătate care să salveze vieți, ci încurajează de fapt un sistem de sănătate care să nu facă performanță și care să nu dea servicii de calitate cetățenilor. Apoi, o chestiune foarte importantă este cea legată de un audit general în întreg sistemul de Sănătate, este propunerea pe care o avem la nivel național pentru toate spitalele din România și pentru întregul sistem de Sănătate și, de asemenea, noi am solicitat si o publicare a listei tuturor managerilor de spital din România, pentru că am observat că ei ajung acolo politic, și nicidecum în baza unor competențe, așa se face că avem manageri de spitale din toate domeniile, dar care nu au o experiență în ceea ce înseamnă managerierea unui spital, de pildă, cum este cazul de la Piatra Neamț. Sigur, nu trebuie să fie neapărat medic, dar trebuie să fie un om cu experiență administrativă și de management, în primul rând care să aibă capacitatea de a gestiona un domeniu în care discutăm despre salvarea vieților”, a declarat Ioana Constantin.

Loredana MIHAI

Comandat de Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Constanța

Executat de Focuspress Online SRL – www.focuspress.ro

CUI mandatar financiar coordonator: 11200012

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.