Malul Lacului Siutghiol din Palazu Mare a atras numeroși investitori în ultimii ani. Proiectele imobiliare curg pe bandă rulantă, clădirile răsărind ca ciupercile în zonă. Deși locuitorii din acest cartier, gândit inițial ca unul preponderent de locuințe individuale, luptă pentru stoparea trendului ascendent al ridicării de blocuri, oamenii de afaceri bifează etapele birocratice în mod legal, iar apoi, în baza autorizațiilor de construire, demarează lucrările efective.
Recent, două societăți cunoscute în domeniul imobiliar au anunțat începerea lucrărilor pentru edificarea a două blocuri, în baza autorizațiilor obținute, pe strada Emil Cioran, din cartierul Palazu Mare al municipiului Constanța.
Astfel, societatea Apex Development & Contractor anunță demararea execuției lucrărilor conform Autorizației de construire nr. 722 din 10 septembrie a.c.: „Construire imobil de locuințe colective 2S+P+4E+ terasă circulabilă, cu parcări și spații tehnice în subsoluri, birou la parter, locuire la etajele I – IV, amenajări exterioare, sistematizare pe verticală, împrejmuire teren și organizare de șantier“, pe strada Emil Cioran nr. 19 din municipiul Constanța.
Anul trecut, Apex Development & Contractor, ce îl are ca unic asociat pe Andy Iulian Jalbă, a solicitat administrației locale emiterea unui certificat de urbanism în vederea transformării blocului în aparthotel, însă Primăria a transmis că proiectul nu se încadrează în reglementările urbanistice în vigoare.
Tot în Palazu Mare va demara execuția de lucrări în baza Autorizației de construire nr. 449 din 29 mai a.c., „Construire imobil locuințe colective 2S+P+5E+ terasă circulabilă, amenajări exterioare, sistematizare pe verticală, împrejmuire teren și organizare de șantier“, pe strada Emil Cioran nr. 15. Beneficiarul investiției este ARV Construcții & Dezvoltare SRL, CT & VMA Construcții SRL, dar și Apex Development & Contractor.
Un alt proiect la nr. 7 – bloc cu șase etaje al omului de afaceri Constantin Uda
Cunoscutul om de afaceri Constantin Uda și asociata sa, Monica Ștefan, își măresc portofoliul proiectelor imobiliare. Prin UCG Construcții Ecologice SRL, vor construi un bloc cu șase etaje în zona Lacului Siutghiol, în cartierul Palazu Mare.
În acest sens, luni, 7 iulie a.c., a fost eliberată Autorizația de construire nr. 508, pentru construirea unui imobil de locuințe colective, cu regim de înălțime 2S+P+5-6E tehnic, împrejmuire teren și organizare de șantier. Valabilitatea documentului este de doi ani, la fel și durata lucrărilor. Amplasamentul este situat pe strada Emil Cioran nr. 7. Certificatul de urbanism aferent proiectului a fost emis în luna decembrie 2022.
Detalii despre firme
Apex Developer & Contractor SRL a fost înființată în anul 2017 și are sediul în Constanța, pe strada Milano nr. 28. Firma se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Administrator și unic asociat al firmei este Andy Iulian Jalbă. Pentru 2024, societatea a raportat o cifră de afaceri în valoare de 2.442.807 lei, un profit net de 57.456 de lei și datorii de 3.089.421 de lei, cu zece angajați.
Firma ARV Construcții & Dezvoltare SRL a fost înființată în 2017 și are sediul în Constanța. Administrator și unic asociat este Victor Sîmboteanu, un cunoscut om de afaceri. Pentru anul 2024, compania a raportat o cifră de afaceri în valoare de 5.002.813 lei, un profit net de 54.475 de lei și datorii de 7.775.837 de lei, cu 35 de angajați.
CT&VMA Construcții SRL a fost înființată în anul 2018, având sediul pe strada Ciprian Porumbescu, nr. 33 din municipiul Constanța. Constantin Berdilă este asociat unic și administrator. În anul 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 2.557.354 de lei, profit de 248.057 de lei și datorii de 2.426.413 lei, cu nouă angajați.
Societatea UCG Construcții Ecologice a fost înființată în 2017, având sediul în satul Culmea din orașul Ovidiu, județul Constanța. Administrator este Constantin Uda, care este și asociat, alături de Monica Ștefan, fiecare cu câte 50% din capitalul social. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2024 a fost de 31.107.304 lei, profitul de 13.264.181 de lei, iar datoriile, de 11.036.921 de lei, cu 14 angajați.
Loredana MIHAI
Citește și:



























