Ziua Culturii Naționale este adesea marcată prin discursuri festive și formule solemne, dar la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu din Constanța a căpătat anul acesta o semnificație diferită. Elevii de clasa a IX-a au aflat că identitatea se poate învăța prin cuvinte bine alese și prin convingerea că dragostea de țară nu are nevoie de lozinci, ci de asumare.
Există zile care trec în calendar cu solemnitate și altele care rămân în memorie printr-un gest simplu. Ziua Culturii Naționale de anul acesta, la Colegiul Național Pedagogic din Constanța, pare să fi fost din a doua categorie, printr-o lecție de limba și literatura română care a devenit, fără să-și propună spectaculosul, o lecție despre identitate.
„Am vorbit despre iubire ca grijă”, a spus prof. Anamaria Ciobotaru, directorul Colegiului Pedagogic, rememorând orele petrecute cu elevii de clasa a IX-a în jurul lui Mihai Eminescu. Eminescu a fost adus în fața elevilor nu doar ca poetul canonizat, ci ca jurnalist, ca spirit critic, ca o conștiință a culturii române.
Un Eminescu viu, pentru care identitatea însemna o responsabilitate zilnică. „A iubi însemna să vezi limpede, să spui adevărul și să rămâi fidel limbii tale”, a precizat prof. Anamaria Ciobotaru, iar această definiție pare să spună la fel de mult despre pedagogia pe care o practică.
Prima oră a fost, în cuvintele ei, „o lecție tăcută despre identitate”, care s-a prelungit firesc în orele următoare, când elevii au ales, din volumele aflate la îndemână, cele mai frumoase versuri de iubire. Un exercițiu aparent simplu, dar care spune mult despre felul în care cultura se transmite: nu prin formule rigide, ci prin libertatea de a descoperi ce te reprezintă.
Pentru că fiecare generație iubește la fel, dar spune iubirea altfel. Iar modul în care ne alegem cuvintele, fie că sunt versuri, replici sau tăceri, vorbește despre limba și lumea în care locuim. Într-o epocă a grabei și a prescurtărilor, a rămâne atent la cuvânt devine, paradoxal, un act de rezistență culturală.
Dincolo de timp, Eminescu continuă să ne reamintească faptul că identitatea nu este un dat, ci o construcție zilnică. Se clădește prin cultură și prin grija față de ceea ce iubim. Iar atunci când această construcție începe într-o sală de clasă, cu adolescenți care aleg versuri de dragoste, poate că viitorul culturii nu mai pare o temă abstractă, ci o realitate în devenire.
Alexandra VASILE
