Adrian Titieni, actor de teatru și film, este unul dintre cei mai apreciați actori și profesori de arta actorului din România. În prezent este angajat la Teatrul Odeon din București, unde continuă să încânte publicul cu interpretări profunde și captivante. De-a lungul carierei sale, a avut reprezentații memorabile pe scenele unor teatre de prestigiu precum: Teatrul Național din București, Teatrul Odeon și Teatrul Bulandra, dar și în cadrul unor festivaluri internaționale. Repertoriul său cuprinde roluri variate, care i-au adus recunoașterea atât pe scena de teatru, cât și în cinematografie, fiind o prezență constantă în filme premiate la nivel național și internațional. . Maestrul a acceptat invitaţia Boema Ovidius de a împărtăşi, dincolo de sala de clasă, din experienţa sa.
ADRIAN DRĂGUȘIN (A.D.): Aș vrea să ne spuneți cum ați perceput transformările din industria cinematografică în ultimii ani, atât din perspectiva actorului, cât și din perspectiva omului de film.
ADRIAN TITIENI (A.T.): Lucrurile evoluează și toată lumea se străduie să intrăm într-o așa-zisă normalitate, care poate fi într-un fel ghidată de bune practici. Drept urmare, de la an la an, parcă lucrurile se însănătoșesc: se toarnă mai multe filme, sunt finanțări (nu mari, dar sunt) și încerc să mă adaptez pentru că orice fel de schimbare necesită ieșirea din zona de confort. Cert e că lucrurile evoluează.
A.D.: Aș fi foarte curios să aflu care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac actorii aflați la început de drum.
A.T.: N-aș spune greșeli, sunt tot felul de lucruri care apar aproape natural. Că vorbim de generația tânără, că vorbim de generația mea, sigur că la tinerețe vrei să schimbi lumea, s-o redefinești și, în același timp, accentul e pe propria-ți persoană. Acum, identificând câteva lucruri necesare pentru a doza bine efortul în orice fel de parcurs profesional, e important să se știe că talentul nu este ingredientul necesar pentru reușită. Talentul face parte dintr-un spectru mai larg de abilități pe care fiecare dintre noi trebuie să le înțeleagă, să și le asume și să le practice: grad de implicare, un anumit tip de răbdare, nu neapărat trebuie să cheltui energie comparându-te, să ai conștiința faptului că drumul tău derivă din ceea ce putem numi unicitatea persoanei, suntem unici și irepetabili și trebuie să avem parcursul nostru, chiar dacă părem a fi într-o competiție greu de gestionat și cu cât ești mai ancorat în proces, în ceea ce îți place să faci și nu în succes, cu atât drumul e mai simplu și ancorat într-o stare de confort, de bucurie, nu neapărat relaxare. Cu alte cuvinte, dacă nu vrem să folosim proiectele în scopul exclusiv personal și înțelegem că făcând parte din proiect suntem o piesă de puzzle necesară, drept urmare slujesc proiectului, nu las proiectul să-mi slujească exclusiv mie, cred că se descrie o claritate în abordare și nu poate fi vorba de greșeală. E un tip de abordare, un tip de atitudine, care poate fi calibrat pe parcurs, făcând asta conștient.
A.D.: Știind câte proiecte aveți de pregătit și în câte locuri trebuie să vă aflați, am vrea să știm cum reușiți să vă împărțiți viața personală cu cea profesională.
A.T.: Până acum am reușit, nu știu dacă e o strategie sau o știință. E mică diferența dintre cele două, consider că viața mea profesională face parte din cea personală, îmi place ceea ce fac, mă strădui să fac cât pot de bine, nu totdeauna îmi reușește, drept urmare nu e un stâlp între viața profesională și cea personală. Atâta timp cât mă motivează ceea ce fac, regăsesc energia necesară, care vine de undeva, nu știm de unde, nu gestionăm noi povestea, noi răspundem la solicitări și creem într-un fel sau altul oportunități.
A.D.: Am înțeles. După atâtea nominalizări pe plan național și internațional și având un succes formidabil în această carieră, cum vedeți contribuția dumneavoastră în această lume a teatrului?
A.T.: Acuma e o exagerare „după atâtea nominalizări”. Nu au fost chiar atâtea. Așa cum spuneam anterior, fiecare dintre noi își dorește să schimbe ceva. Sigur că lucrurile la tinerețe sunt alb- negru, adică neg trecutul și încerc eu să rescriu viitorul. Nu, lucrurile au nuanțe și m-am străduit cât am putut ca ceea ce fac, să fac bine cu amprenta propriei mele persoane. Dacă asta poate schimba ceva, nu neapărat factual, ci prin exemplu personal, m-aș bucura. În rest, sunt lucruri importante pe lumea asta, sunt oameni care fac chirurgie pe creier, alții construiesc poduri peste oceane. Sigur că e important și ceea ce facem noi, nu trebuie negat. E un soi de interacțiune unde schimbul de emoții se produce, oamenii se pot întoarce retrospectiv asupra propriilor lor vieți, își dau seama că nu sunt în siguranță, își dau seama că dramele și fericirile lor fac parte din experiența uman-general-valabilă. Avem o profesie sub semnul necesității. Nici nu mi-am propus, la modul real și onest, să schimb ceva. Acuma, poate nici ăsta nu e un adevăr absolut, îți propui să schimbi ceva și, de obicei, ceea ce consideri că ai descoperit sub semnul unei mici revelații, merită împărtășit. Am încercat să fac cât pot de bine pentru provocările pe care le-am întâmpinat.
A.D.: Și chiar vă reușește foarte bine!
A.T.: Mulțumesc, sunteți amabil!
A.D.: În 2019, ați jucat în filmul „Maria, Regina României”, în rolul Ion I.C. Brătianu, fost prim-ministru al României în perioada Regelui Ferdinand. Vreau să-mi spuneți care a fost parcursul descoperirii acestei personalități istorice și ce v-a motivat în crearea personajului dumneavoastră.
A.T.: Personalitatea există în mentalul colectiv și e un profil viu în istoria României. Am fost onorat și copleșit că mi s-a oferit această oportunitate. Am lucrat foarte bine cu regizorul acestei producții. Am făcut o minimă cercetare și cert este că nevoia imperioasă de a-ți impune drepturile unor oameni, mai mult sau mai puțin sensibili, aici mă refer la Conferința de la Paris, unde încerca să susțină cu toată ființa lui cauza României. Cred că acolo a fost goal-ul poveștii. Nu a fost un rol de întindere. El a fost pata de culoare în derularea proiectului cinematografic, dar înțeleg foarte exact și precis cînd încerci să clamezi drepturi, care ar trebui să fie inalienabile în fața unor oameni nepăsători, insensibili sau care au alte preocupări. Sigur că diplomația este obligatorie și necesară pentru că patima și înflăcărarea nu întotdeauna aduc cele mai bune rezultate, dar cert e că lucrurile erau atât de incandescente încât ceea ce se întâmpla cu Brătianu în acel moment era puțin sub semnul unei reacții dincolo de măsură. Nu-mi dau seama ce a ieșit, dar cert e că acolo m-am străduit.
A.D.: Aveți o biografie atât de frumoasă şi n-am putut trece cu vederea faptul că ați făcut parte din scurtmetrajul „Colivia” în regia lui Adrian Sitaru. Ați interpretat rolul tatălui, iar în urma acestuia ați participat la Festivalul Internațional „GrandOff” din Varșovia, unde v-a fost înmânat trofeul pentru „Cel mai bun actor”. Vreau să-mi spuneți cum a fost experiența de a juca rolul tatălui și ce a însemnat pentru dumneavoastră câștigarea trofeului.
A.T.: A fost o experiență ultra interesantă cu Adrian Sitaru, care este regizorul filmului și care îmi e și prieten. Tocmai terminasem filmul cu Cristi Puiu, unul dintre întemeietorii noului val românesc, care și-a pus amprenta și-n estetica filmului, și-n stilistică, și-n jocul actorilor. A adus această mișcare minimalistă în jocul actorilor. Plot-ul era reținut, discret și Adrian Sitaru a venit cu un tip de provocare – în filmul „Colivia” chiar aveam un defect de vorbire – mi-a fost foarte teamă de reacția presei, a criticilor, dar cert e că am repetat ca la o piesă de teatru, foarte mult. Accentul acela s-a născut întâmplător. Eram într-un conflict cu soția și copiii și am spus câteva vorbe, care au generat un tip de limbaj al caracterului. Ne-am amuzat foarte tare la filmare. A fost o bucurie. A însemnat mult pentru mine să ies din zona lucrurilor cunoscute. A fost un pariu. A funcționat. M-am străduit să fie autentic, să nu fie nimic făcut, nimic pus în față explicit sau demonstrativ. Premiul a venit ca o încununare a acestei povești. M-am bucurat foarte tare, a fost mare surpriză. Țin minte atunci că nici nu mi-a venit să cred. Mă rog, eram mai tânăr și m-am bucurat.
A.D.: Felicitări!
A.T.: Mulțumim!
A.D.: Având în vedere faptul că sunteți profesor aici, la Facultatea de Arte din Constanța și fost rector la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, aș vrea să știu ce părere aveți despre noua generația de studenți la actorie față de momentul când ați fost și dumneavoastră student.
A.T.: Lucrurile sunt, nu total, dar flagrant diferite. Trăim în altă societate, super tehnologizată, informația circulă altfel. Generațiile noi sunt salvarea noastră, cu o singură condiție super importantă. Dați-mi voie să spun faptul că sunt deținătorii unui grad de informație ridicat, de multe ori se așează pe picioarele dinapoi ale științei. A ști înseamnă să închizi relația cu lumea și cu propria-ți interioritate. Dacă lași fereastra neștiinței deschisă, mai ales în profesia noastră, care are o necesitate în creativ, inventiv… Dacă pornești de la premiza faptului că nu știi și vrei să afli, prin interacțiune, atunci fără îndoială, lucrurile merg înainte, nu într-o progresie aritmetică, ci geometrică. Și cred că sunt generații fericite, care s-au născut cu facilități extraordinare. Aceste facilități ar trebui folosite în sensul lor bun și propriu pentru că de aceea au fost create. N-ar trebui să fie capcane ale iluziei, care să împiedice dezvoltarea firească, spirituală și profesională a fiecăruia dintre noi. Drept urmare, învăț enorm de la studenții mei, sunt uimit de soluțiile pe care le descoperă și le găsesc în lucruri clasicizate deja, dar în același timp sunt puțin îngrijorat de faptul că multă lume știe, pornește de la această premiză, care în domeniul nostru este un rău nenecesar. Cu cât ești mai deschis, cu cât ești mai receptiv, cu cât ești mai vulnerabil, cu atâta lucrurile evoluează pentru că așa cum vă răspundeam la întrebarea „Cum reușesc să gestionez profesionalul și personalul”, vin energii de undeva. E un câmp cuantic, pe care nu-l putem stăpâni, ca să nu trecem în metafizică. Drept urmare, ideile valoroase, creativitatea, inventivitatea sunt lucruri care aparțin unui alt plan. Cu cât ești mai deschis, cu atât ele te vizitează mai mult. A.D.: Vă mulțumim foarte mult, mi-a făcut o deosebită plăcere să fiu gazda dvs. Încheiem acest dialog cu Adrian Titieni cu gândul că dincolo de scenă, de platoul de filmare sau de catedra universitară, stă un om care-și păstrează autenticitatea, sensibilitatea și dorința de a aduce lumină în viețile celor din jur. Până data viitoare, nu uitați să citiți și ultimele noutăți ale Ziarului „Boema Ovidius”. O zi cât mai senină!
Adrian DRĂGUȘIN, student la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța; articol publicat în ziarul Boema Ovidius, ziar publicat de studenții Facultății de Arte, sub coordonarea conf.univ.dr. Alina Cristea
