„O serie de activităţi au fost sistate în România, având în vedere starea de urgenţă instituită din cauza pandemiei de coronavirus. Pentru a supravieţui, unii agenţi economici s-au reorganizat, în limitele activităţilor permise de ordonanţele militare, în timp ce alţii au tras obloanele, trimiţând angajaţii în şomaj tehnic sau concedii. Spre exemplu, localurile (închise în această perioadă) fac delivery. Dar există şi alte exemple de reprofilare: la Constanţa, mai multe croitorii au început să se ocupe de producţia de măşti şi combinezoane de unică folosinţă, destinate cadrelor medicale”– este un fragment dintr-un text publicat de Focus Press în luna aprilie.
În continuare, în România o serie de sectoare nu funcţionează la capacitate maximă sau sunt în continuare oprite, în aşteptarea măsurilor de relaxare care urmează să intre în vigoare din data de 15 mai. Nu se ştiu exact măsurile de relaxare, pentru că Guvernul a solicitat în această perioadă şi propuneri din partea cetăţenilor, aşa încât să ia cele mai bune decizii (pentru că, parţial, unele de până acum au fost dur criticate de cetăţeni, fiind considerate inadecvate). O certitudine este: vom purta măşti de protecţie şi după data de 15 mai. Chiar dacă există şi un segment din populaţie care respinge ideea, medicii recomandă acest lucru, iar în multe alte ţări este o practică. Şi în SUA a devenit practică, ba chiar mai mult de atât. Mai exact, anumite firme confecţionează măşti care să arate şi frumos, nu doar să fie utile. Ba, o casă de modă a lansat şi o linie specială de măşti dedicate nunţilor sau altor evenimente festive: Katie May face măşti cu paiete sau cu dantelă:

„Moda” s-a întins cu repezinciune în lume, afaceriştii concluzionând că, dacă alte industrii nu funcţionează, măştile „la modă” ar putea prinde măcar pe parte de nişă. Astfel, vedem măşti „colorate, pentru copi”, măşti „elegante, pentru doamne”, iar preţurile variază, de la 5 lei masca reutilizabilă, colorată, pentru copii, la set de două măşti elegante (negre sau cu buline), la 14 sau 15 lei, pentru doamne, ori măşti cu mesaje. Firmele din România care produc astfel de măşti fac şi livrări, prin curier, la domiciliu.

De asemenea, pe internet au apărut şi reclame pentru vizete speciale, în diferite culori şi cu diferite aplicaţii care să înfrumuseţeze acest obiect. Comentariile sunt de prisos, alegerea, desigur, vă aparţine!

A.C.
Citeşte şi:




























Mastile au devenit deja ceva la moda in ziua de azi, sunt promovate de artisti si influenceri peste tot…exista masti care ajung sa coste si 300 de lei, oare chiar e o moda? Sau o lauda?
Era si cazul sa apara asa ceva, trebuia sa ne acomodam cumva. Nu cred ca sunt atat de importante, poate pentru pasionatii de moda.
Bogatii poarta masti LV sau designer iar restul poarta ce apuca :))