Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Dobrogei.
,,M-am născut și am crescut în județul Constanța. Iubesc această regiune, oamenii săi și tot ceea ce reprezintă ea: istoria sa fascinantă, multiculturalitatea etnică și frumusețile naturale care o fac un loc unic. 14 noiembrie pentru mine înseamnă toate aceste lucruri, dar și un prilej de a-i onora pe toți cei care, prin muncă și dedicare, au contribuit la dezvoltarea acestei regiuni – de la lideri vizionari care au scris istoria acestui ținut, până la oamenii de astăzi, care, prin eforturile lor zilnice, fac diferența în comunitățile pe care le reprezintă.
Aș vrea ca, la fiecare 14 noiembrie, să ne mândrim cu o nouă realizare pentru această regiune: proiecte de infrastructură care să sprijine comunitățile locale și să atragă turiștii, spații renovate, acces îmbunătățit la educație, sănătate.
Pentru mine, din acest an, a început o muncă a responsabilității față de toți cetățenii acestui județ, o misiune pe care o îmbrățișez cu toată convingerea și dedicarea. Alături de echipa mea, dar și de toți cei care ne vor sprijini în această misiune, ne angajăm să lucrăm neobosit pentru a transforma județul Constanța într-un model de dezvoltare regională, într-un loc unde investițiile în infrastructură, educație și servicii publice vor ridica nivelul de trai al fiecărei familii și al fiecărui cetățean. La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, dragi dobrogeni!”, a transmis Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța.
A.C.




























