La finele secolului al XIX-lea, orașul lui Ovidiu atrăgea în sezonul estival mii de turiști dornici de relaxare, de băi de mare și de soare. Vara era extrem de profitabilă pentru comercianții și antreprenorii locali care încercau să ofere vilegiaturiștilor orice marfă sau produs dorite. După unii însă, prețurile de la Constanța, și mai ales cele de la hoteluri, erau însă mult prea mari, fiind crescute articial în lunile de vară. În vara lui 1896 ziarul Constanța a publicat un material în care infirma acest lucru, explica unele realități ale urbei și chiar oferea sfaturi vizitatorilor:
„Mai multe ziare din București au răspândit faima că în Constanța ar fi o scumpete nesuportabilă. Ne facem o datorie a repeta că prețurile celor 18 hoteluri sunt absolut acelea de astă iarnă, precum și articolele de subsistență ca pâinea, carnea, fructele, etc. Singurul inconvenient sunt casele de locuință particulare din quartierul de jos, unde nu sunt destule clădiri de a ajunge la toate cererile. Dar acest inconvenient este cu prisos remediat în quartierele din centru și de sus, unde se pot găsi locuințe de la 100 de lei și până la 60 și 30 de lei, pe lună. Peste tot concurența e mai mare în Constanța decât în oricare stație balneară a țărei și este natural să fie așa, orașul nostru fiind destul de mare”.
Așadar, cerere de ofertă turistică exista însă numărul localurilor de cazare, de înaltă calitate, era destul de redus, mai ales la prețurile modice. Puținele hoteluri de lux și categoria I cereau bani mulți iar vilegiaturiștii voiau să stea în Peninsulă, unde era scump, și nu la marginea urbei, unde s-ar fi putut caza la case particulare. Deși vorbim despre 1896 trebuie să recunoaștem că problema aceasta a cazării scumpe este și astăzi, una actuală.
Cum era însă Constanța anului 1896? Pentru a înțelege situația, ne ajutăm de câteva date statistice. Potrivit unui recensământ oficial, orașul avea o populație de 10.419 locuitori, din care 704 erau comercianți declarați, 1083 erau proprietari, 246 derulau activități industriale, 66 erau samsari(intermediari de afaceri), 15 antreprenori de hoteluri, 12 fabricanți de cărămidă, 9 antreprenori de lucrări publice, 9 avocați, 9 doctori, 4 farmaciști, 12 coafori (frizeri). Așadar, activitățile economice erau încă la început și mai era mult până ca orașul să poată satisface toate nevoile vizitatorilor. Acest lucru avea să se împlinească abia în perioada interbelică.
Ca să înțelegem realitatea acelor vremuri, mai oferim câteva date: în iulie 1896, la Constanța s-au născut 28 de copii, 17 băieți și 11 fete. S-au înregistrat și 32 de decese, dintre care 13 copii, ceea ce ne arată un indice de mortalitate infantilă extrem de ridicat, într-o epocă în care epidemii de tot felul făceau ravagii. Din cele 32 de decese, zece au survenit din cauza tuberculozei iar câte trei s-au datorat unor enterite, cancere stomacale sau atrepsii (boală specifică sugarilor). Au mai fost și alte boli mortale iar două persoane au decedat prin înec iar una a fost împușcată. Tot în iulie 1896 la Constanța s-au oficiat șase căsătorii.
În anul 1896, nici județul nu era încă foarte populat. Avea doar 118.388 de locuitori și asta, după ce mulți români din alte provincii se stabiliseră aici. La nivel etnic, românii erau majoritari (56.262) fiind urmați de tătari (27.351), bulgari (10.876), turci (6965), greci (4142), germani (3742), ruși (1876), evrei (1089), armeni (554), italieni (120) și alte naționalități (420).
Reclama zilei – N.I. Milonas, “La Insula Samos”, Constanța, Strada Brașovenilor no.11, în apropiere de măcelării și pescării. Magazin cu coloniale, asortat cu tot felul de vinuri și băuturi spirtoase precum: Vin negru de Tenedos, Vin Comandarie de Chipros, Vin Tămâioasă de Samos, Vin alb de Drăgășani, Vin alb vechiu de 3 ani de Odobești, Mastică adeverată de Hios, Coniacuri din vin tămâioasă. Unt-de-lemnuri supra-fine provenite din insula Samos, precum și toate articolele atingătoare de acestă branșă. (ziarul Constanța, 1897)
L.M.
