Liviu Marinel Dima, zis Calicu, este cunoscut cu antecedente penale încă de pe vremea când era minor. Acum se află în Penitenciarul Tulcea, iar între timp, i-a venit o nouă condamnare, în dosarul în care a terorizat trei copii de 12 ani, cărora le cerea taxă pentru a-i lăsa să se joace într-un anumit loc. Dacă nu primea banii, se ducea, îi controla și lua singur tot ce găsea. Acum, Curtea de Apel Constanța a decis: 6 ani, 2 luni și 15 zile de închisoare. Însă, din pedeapsă va fi scăzută perioada executată începând cu data de 30.03.2023 la zi.
„În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Dima Liviu Marinel împotriva Sentinței penale nr. 792 din data de 28.05.2025, pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosarul penal nr. 7753/327/2023. În baza art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 2.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 Cod Procedură Penală, sumele de 1.044 lei (avocat Șerban Gabriel Iulian) şi 565 lei (avocat Miklos Ildiko) se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată azi, 21.10.2025“, potrivit minutei Curții de Apel Constanța.
În fapt, în data de 28.10.2021, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea – Biroul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 25.10.2021, în jurul orei 16.30, un minor în vârstă de 12 ani la acea dată a fost deposedat de suma de 2 lei, prin inducerea unei stări de temere, respectiv prin punerea victimei în stare de neputinţă de a se apăra, de către un tânăr pe care îl ştie după porecla „Calicu“, persoană care i-a sustras cu mâna din borsetă suma de bani respectivă. La fel și altor doi băieți.
Audiat în cauză, unul dintre minori a spus că, în data de 25.10.2021, în jurul orei 15.00, a ieşit afară pentru a se juca împreună cu doi prieteni, ambii de vârsta sa, și au mers la un magazin de unde şi-au cumpărat câteva bunuri.
Apoi au plecat să se joace în apropierea unei centrale părăsite. În jurul orei 16.30, au venit doi băieţi pe care nu-i cunoştea. Unul dintre aceştia s-a apropiat de ei şi le-a spus că, dacă vor să se joace în acel loc, trebuie să-i plătească o taxă de 2 lei.
Cei trei i-au spus persoanei în cauză că nu au bani asupra lor, gândindu-se că acesta o să îi lase în pace. Doar că unul dintre cei doi s-a apropiat de minori și a început să-i controleze în buzunare și în borsetă. Le-a luat toți banii, adică 22 de lei (doi minori aveau câte 10 lei și unul 2 lei).
Liviu Marinel Dima, zis Calicu, nu este la prima faptă de genul. A mai tâlhărit și colegi de liceu și a furat telefoane din magazine.
Liliana BELCIUG



























