Orașul Constanța s-a dezvoltat, de-a lungul vremurilor, peste comorile bătrânului Tomis. Astfel, cu fiecare săpătură întreprinsă, arheologii și specialiștii scot la iveală monumente de o mare însemnătate istorică. Așa a fost descoperit și un mormânt de tip hypogeu, datând din secolul al IV-lea, remarcabil prin forma sa de crucifix, în centrul municipiului Constanța.
Pe amplasamentul de pe strada Sabinelor se dorea realizarea unei investiții imobiliare, însă descoperirea arheologică a schimbat perspectiva asupra terenului. În locul proiectului inițial, autoritățile urmăresc acum protejarea și punerea în valoare a vestigiilor, inclusiv prin demersuri pentru clasarea acestora ca monument istoric. Consiliul Județean Constanța și-a exercitat dreptul de preempțiune pentru achiziționarea imobilului, iar un proiect de hotărâre care urmează să fie votat vizează trecerea terenului și a complexului arheologic în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
De la proiect imobiliar la patrimoniu public: povestea achiziției
Pe terenul situat pe strada Sabinelor nr. 38 aflau inițial două corpuri de clădire, reprezentând locuințe vechi, cu regim de înălțime parter. Fostul proprietar obținuse o autorizație de construire pentru desființarea clădirilor existente și edificarea unei locuințe cu regim de înălțime P+1E, care urma să includă și un birou destinat profesiunilor liberale.
În urma cercetărilor arheologice preventive, obligatorii pentru amplasamentul respectiv, specialiștii au identificat un complex funerar de tip hypogeu, datat în secolul al IV-lea dupăHr. Având în vedere importanța vestigiilor, Consiliul Județean Constanța a decis să intervină pentru achiziționarea terenului și protejarea descoperirii arheologice.
Prin Hotărârea CJC nr. 200 din 28 iulie a.c., administrația județeană a aprobat exercitarea dreptului de preempțiune în vederea cumpărării imobilului. Tranzacția a fost ulterior autentificată, la data de 15 septembrie a.c., la un preț de 350.000 de euro, la care se adaugă TVA.
MINAC ar urma să preia administrarea complexului arheologic
Următorul pas îl reprezintă trecerea terenului și a complexului arheologic în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
În acest sens, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a inițiat Proiectul de Hotărâre nr. 317 din 19 octombrie a.c., prin care se propune atribuirea imobilului către MINAC. Demersul are la bază și avizul favorabil nr. 3549 din 15 octombrie 2026, emis de Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Constanța.
Un proiect imobiliar, schimbat de descoperirea arheologică
Terenul de pe strada Sabinelor, nr. 38, aparține societății Metropol Star SRL, al cărei unic asociat este Cristina Steliana Ciote.
Compania intenționa să dezvolte un proiect imobiliar pe acest teren. În iulie 2025, a fost emis Certificatul de urbanism nr. 1706. Proiectul prevedea desființarea a două imobile existente, corpurile C1 și C2, cu destinația de locuințe parter, și construirea unei locuințe individuale cu regim de înălțime S+P+1E.
Societatea Metropol Star SRL formulase inițial o ofertă de 455.000 de euro pentru imobil, iar ulterior o ofertă de 380.000 de euro, la care se adaugă TVA, conform proiectului de hotărâre supus votului Consiliului Județean Constanța.
Informații despre societate
Metropol Star a fost înființată în data de 20 noiembrie 2002, având sediul pe strada Sabinelor nr. 38 din centrul municipiului Constanța. Unic administrator și asociat este Cristina Steliana Ciote. Firma administrează și Quartz Hotel, obiectul său de activitate fiind „Hoteluri și alte facilități de cazare similare”. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2025 a fost de 1.063.161 de lei, profitul de 99.477 lei, iar datoriile, de 1.799.747 de lei, cu un angajat.
Loredana BADEA
Citește și:






























