Magistrații Curții de Apel Constanța, la data de 28 ianuarie 2026, au admis apelurile depuse de DNA și Primăria Constanța și au dispus reluarea judecății cauzei în care Marcela Enache, fost secretar al municipiului din vremea lui Radu Mazăre, este acuzată de complicitate la vânzarea unor terenuri. Din rândurile de mai jos, veți afla cum și-au motivat judecătorii decizia!
Este vorba de dosarul în care Marcela Enache fusese trimisă în judecată alături de Radu Mazăre, însă cauza a fost restituită la DNA. Apoi, procurorii au clasat acuzațiile ce-l vizau pe fostul primar, fiind trimisă în judecată doar Marcela Enache, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanța în martie 2023.
După mai multe termene de judecată, magistrații Tribunalului Constanța au decis, pe 19.12.2024, achitarea ei.
Însă, la apel, pe 28 ianuarie, judecătorii au decis reluarea judecății cauzei și au trimis dosarul pe fond, la Tribunalul Constanța.
Instanța de fond
Inițial, inculpata a fost audiată în calitate de martor, ocazie cu care aceasta a relatat că este secretar al Primăriei Municipiului Constanța din anul 1993, iar în acest interval de timp au existat proiecte de hotărâri privind vânzarea unor terenuri din domeniul privat al Municipiului Constanța, iar atribuțiile sale constau în comunicarea hotărârilor către instituția Prefectului, în vederea verificării legalității acestora, iar dacă nu exista nicio obiecție cu privire la acestea, se comunica hotărârea către instituțiile de specialitate.
Mai înainte, se verifica dacă bunurile fac parte din proprietatea privată a Primăriei și dacă se aflau în litigiu; proiectul era însoțit de expunerea de motive și rapoartele și avizele comisiilor de specialitate. Expunerea de motive era semnată de primar, iar proiectele erau redactate de direcțiile de specialitate; HCL era semnată de președintele de ședință, se contrasemna pentru legalitate de secretar, neexistând nicio hotărâre privind vânzarea atacată în contencios de instituția Prefectului.
Metodologia de vânzare și comisia de vânzare erau nominalizate printr-o hotărâre a Consiliului Local, deoarece nu erau stabilite în mod expres prin Legea nr. 215/2001. Rolul primarului după adoptarea hotărârilor nu știe care era, însă aceste HCL se comunicau direcțiilor de specialitate.
În cazul vânzărilor în discuție era vorba de suprafețe de teren aferente unor active cumpărate anterior, potrivit prevederilor legale; cumpărătorii erau proprietarii construcțiilor dobândite anterior prin cumpărare, pentru care se aplica OG nr. 88/1999. Se întocmeau rapoarte de evaluare care nu mai erau supuse aprobării Consiliului Local.
Prin adresa nr. 21232/3.10.2023 a Instituției Prefectului-Județul Constanța s-a arătat că hotărârile Consiliului Local Municipal Constanța nr. 239/30.05.2003, 74/30.01.2007, 231/11.04.2007, 302/18.05.2007,130/27.02.2008, 599/20.10.2008, 312/20.11.2012 nu au fost atacate în instanță.
Astfel, Tribunalul Constanța a decis că Marcela Enache nu avea legătură cu acuzațiile, motiv pentru care a fost achitată.
Curtea de Apel: achitarea este nelegală
În motivarea apelului s-a apreciat că soluția instanței de fond privind achitarea inculpatei este nelegală și netemeinică, întrucât se întemeiază pe o interpretare fundamental greșită a dispozițiilor legale aplicabile funcției de secretar al unității administrativ teritoriale, Tribunalul reducând în mod nejustificat atribuțiile acesteia la un simplu control formal, deși legea prevede în mod expres și neechivoc că secretarul are obligația de a exercita un veritabil control de legalitate asupra hotărârilor consiliului local, control care include nu numai verificări procedurale, ci și analiza aspectelor de fond privind conformitatea actului administrativ cu legislația în vigoare, astfel încât concluzia primei instanțe conform căreia inculpata nu ar fi avut obligația verificării legalității modului de înstrăinare a terenurilor și a justei determinări a prețului negociat este vădit contrară art. 117 lit. a și art. 48 din Legea nr. 215/2001.
”În plus, instanța a omis cu desăvârșire faptul că secretarul UAT este funcționarul public cu cea mai înaltă responsabilitate juridică în materia actelor administrative ale consiliului local, fiind singura persoană obligată de lege să dețină studii juridice, ceea ce implică nu numai o obligație formală de contrasemnare, ci și o obligație materială de a cunoaște și aplica normele privind regimul juridic al patrimoniului public și privat al UAT, inclusiv interdicțiile, condițiile restrictive și procedurile speciale prin care se pot realiza înstrăinările, iar neanalizarea acestor elemente nu constituie o absență de competență, ci o încălcare a unei îndatoriri legale esențiale.
Instanța a ignorat că atribuția de a contrasemna hotărârile consiliului local pentru legalitate reprezintă nu o formalitate lipsită de efecte, ci un act de esențial pentru valabilitatea și intrarea în vigoare a hotărârii, întrucât art. 47 din Legea … stabilește în mod expres că hotărârea consiliului local nu poate produce efecte juridice fără contrasemnătura secretarului, ceea ce implică faptul că acesta răspunde direct pentru analiza legalității actului, iar nu că ar avea un rol secundar sau neutru, astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de fond. În lipsa acestei contrasemnături, hotărârea ar fi lovită de nulitate absolută, iar procedurile de înstrăinare nu ar fi putut să se finalizeze, ceea ce demonstrează în mod neechivoc caracterul indispensabil al contribuției inculpatei la producerea rezultatului infracțional.
De asemenea, art. 48 din Legea … prevede în mod expres faptul că secretarul unității administrativ-teritoriale nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală.
Astfel, rolul secretarului unității administrativ-teritoriale nu poate fi redus la unul pur formal și limitat, întrucât secretarul nu este un simplu instrument administrativ al procedurilor de adoptare a hotărârilor, ci autoritatea care garantează că actele consiliului local respectă în integralitate dispozițiile legale aplicabile, indiferent de existența unor hotărâri anterioare sau de avizele compartimentelor specializate. Existența unor hotărâri ale consiliului local adoptate anterior sau faptul că aleșii locali își exprimă votul „în cunoștință de cauză” nu exonerează secretarul de obligația de a verifica legalitatea fiecărui act în parte, deoarece votul consilierilor vizează oportunitatea măsurii, în timp ce contrasemnătura secretarului vizează legalitatea acesteia
Așadar, reducerea rolului secretarului la un control formal și superficial, așa cum a procedat instanța, este profund eronată, întrucât legea atribuie secretarului o răspundere directă, substanțială și indispensabilă pentru legalitatea hotărârilor consiliului local.
În ceea ce privește vinovăția, se susţine că instanța a reținut în mod greșit că inculpata nu ar fi acționat cu intenție, întrucât nu s-ar fi dovedit o înțelegere expresă cu autorul principal, ignorând dispozițiile art. 16 alin. 3 C.pen. care prevăd că intenția indirectă este suficientă pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu și complicității lą ąceasta.
Instanța s-a raportat doar la o intenție directă, susținând nedovedirea unei pretinse înțelegeri prealabile, deși legea nu impune un asemenea criteriu, iar formele de participație penală nu presupun stabilirea unui acord explicit, ci doar constatarea faptului că autorul faptei a fost ajutat în mod efectiv, iar complicele a prevăzut posibilitatea producerii rezultatului și l-a acceptat.
Astfel, complicitatea prin intenție indirectă nu presupune existența unei înțelegeri directe, ei este suficient ca ajutorul acordat autorului să fie real și efectiv iar complicele să prevadă că prin conduita sa facilitează săvârșiręa unei fapte prevăzute de legea penąlă, ceea ce în cauză este pe deplin întrunit, având în vedere că inculpata având studii juridicę și ątribuții clare privind legalitatea actelor administrative, nu putea să nu prevadă că prin contrasemnarea unor hotărâri vădit nelegale contribuie la înstrăinarea nelegală a terenurilor și la prejudicierea patrimoniului public.
Contrasemnarea hotărârilor reprezintă un act esențial și indispensabil producerii rezultatului, iar o persoană cu pregătirea profesională a inculpatei nu putea ignora că semnătura sa permite intrarea în circuitul juridic a unor acte nelegale, conferindu-le aparență de legalitate și făcând posibilă producerea prejudiciului. Acceptarea acestui rezultat – manifestată prin lipsa oricărei opoziții, neformularea unei opinii motivate de nelegalitate, deși legea o impunea expres, precum și prin semnarea în mod repetat a unor acte cu vicii evidente – demonstrează în mod cert existența cel puțin a intenției indirecte.
În plus, comportamentul inculpatei a fost unul consecvent și repetat, contrasemnând succesiv mai multe hotărâri cu același tip de nelegalități, ceea ce exclude posibilitatea unei simple erori și indică faptul că inculpata a prevăzut continuitatea și consecințele faptelor și a acceptat producerea lor. Această conduită, prin caracterul ei repetitiv și lipsa oricărei reacții de conformare la lege, întrunește pe deplin standardul legal al intenției indirecte.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod selectiv și eronat probatoriul administrat, acordând o importanță decisivă declarațiilor martorilor care au exprimat opinii subiective privind percepția rolului secretarului, ignorând însă cadrul legal și atribuțiile normative, precum și faptul că avizele compartimentelor de specialitate nu exonerează secretarul de obligația de a verifica legalitatea actelor administrative, întrucât secretarul este singurul funcționar cu pregătire juridică obligat prin lege să garanteze că actele administrative sunt conforme cu dispozițiile obligatorii privind regimul juridic al patrimoniului public. Concluzia instanței potrivit căreia inculpata nu ar fi putut anticipa consecințele actului său este inconsistentă cu poziția profesională, pregătirea juridică și atribuțiile ei legale, iar instanța nu a analizat nici măcar condițiile erorii de drept, care nu poate opera în cauză, întrucât normele aplicabile erau clare, accesibile și obligatorii pentru inculpată”, potrivit magistraților.
Judecătorii Curții de Apel Constanța au concluzionat: ”În plus, instanța a exclus fără nicio fundamentare juridică posibilitatea reținerii culpei, deși propria motivare a achitării, care insistă asupra faptului că inculpata s-ar fi limitat la un control formal sau superficial, conduce inevitabil la concluzia că cel puțin infracțiunea de neglijență în serviciu este întrunită sub aspectul laturii subiective, iar obligația instanței de a pune în discuție schimbarea încadrării juridice potrivit art. 386 C.p.p. a fost încălcată, existând astfel o dublă eroare: pe de o parte, instanța a ignorat existența intenției indirecte, iar pe de altă parte, a omis să analizeze posibilitatea existenței culpei, ceea ce face ca soluția de achitare să fie contrară legii.
În concluzie, s-a apreciat că soluția de achitare este nelegală întrucât este rezultatul unei interpretări greșite a legii, a unei analize incomplete și eronate a probelor și a unei aplicări defectuoase a dispozițiilor privind forma de vinovăție, întrucât instanța a refuzat nejustificat să aplice fie prevederile privind complicitatea la abuz în serviciu cu intenție indirectă, fie prevederile privind neglijența în serviciu, deși situația de fapt și atribuțiile inculpatei o impuneau, motiv pentru care se solicită desființarea sentinței de achitare și pronunțarea unei soluții conforme legii, în sensul constatării vinovăției inculpatei sau, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de neglijență în serviciu”.
Liliana BELCIUG
