Șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, a participat la cea de-a doua ediție a „Reuniunii Comunităților Turce din Balcani”, eveniment desfășurat la Edirne și organizat de Fundația pentru Ajutor Umanitar İHH.
Reuniunea a adus la aceeași masă reprezentanți ai comunităților turce din România, Bulgaria și Tracia de Vest, într-un cadru dedicat dialogului, schimbului de experiență și identificării unor direcții de cooperare pentru perioada următoare.
Discuțiile au vizat mai multe domenii de interes pentru comunitățile din regiune, printre acestea numărându-se educația, cultura, sănătatea, economia și mass-media. Participanții au avut ocazia să prezinte experiențele comunităților pe care le reprezintă și să discute despre posibilitatea dezvoltării unor proiecte comune.
Participarea Muftiului Iusuf Muurat la reuniunea de la Edirne a evidențiat rolul pe care comunitatea musulmană din România îl are în dialogul regional și în menținerea legăturilor culturale și spirituale dintre comunitățile turce din Balcani.
Întâlnirea a oferit, totodată, un cadru pentru consolidarea relațiilor dintre reprezentanții comunităților și pentru identificarea unor noi forme de colaborare în domenii care pot contribui la dezvoltarea acestora.
Prezența Muftiului Iusuf Muurat a reafirmat importanța legăturilor dintre comunitățile turce și musulmane din Balcani, precum și necesitatea continuării dialogului și a cooperării pentru inițiative și proiecte comune.
Prin astfel de întâlniri, comunitățile din România, Bulgaria și Tracia de Vest își propun să păstreze legăturile istorice și culturale existente și, în același timp, să construiască noi punți de colaborare pentru generațiile viitoare.
A.V.



























