Polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, joi, 22 aprilie, un bărbat de 49 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii instigării la infracțiunea de uz de fals. Persoana în cauză a fost escortată și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
De precizat că bărbatul, P. D. Marius, a fost plasat, inițial, sub control judiciar de către Judecătoria Constanța, însă procurorii au contestat această măsură, considerând că individul ar trebui arestat. Astfel, Tribunalul Constanța a admis contestația Ministerului Public, urmând ca inculpatul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
D.A.