Enoriașii din Murfatlar au avut parte de o călătorie muzicală în care au redescoperit ce înseamnă dragostea, au revenit la valorile care le fac sufletul să vibreze, și s-au bucurat de un concert aniversar extraordinar.
Noii ostași ai lui Hristos au dorit duminică, 31 octombrie a.c., la împlinirea unui an de viață, să-și răsfețe admiratorii cu o mulțime de cântări duioase și cântece patriotice.
„Îmi iubesc țara și glia, graiul dulce românesc. Țara mea e România, cât am să trăiesc. Sunt copil de Românie și în veci voi fi român. Poa să fie ce-o să fie, eu așa rămân„, este unul dintre refrenele care a răsunat în biserica monument istoric. Corul de copii din Murfatlar, coordonat de prof. Gabriela Palade, a transformat concertul într-o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului.
Vorbim despre o atmosferă plină de căldură, explozie de energie, de culoare, de veselie și optimism, dar și multă emoție.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Murfatlar împreună cu un sobor de preoți. Ulterior a înmânat diplome de vrednicie, pe care le-a semnat cu multă bucurie, mai multor fețe bisericești. Printre acestea s-a numărat și preotul Cătălin Ioan Moroșan, parohul Bisericii „Sf. Arhidiacon Ștefan” din Constanța, pentru implicare și organizarea mai multor proiecte comune cu preotul Alexandru Gabriel Lupașcu, dar și citețul Mihai Nichifor. La eveniment a luat parte și viceprimarul Marian Samoilă.
„Mulțumesc părintelui Alexandru Lupașcu, soției sale, cumnatei sale. A venit aici (preotul Lupașcu -n.r.) și a făcut multă lumină. Această lumină să se întețească, să se înmulțească, iar copiii aceștia să crească frumos. Sunt ca niște îngeri păzitori ai bisericii acesteia și ai orașului Basarabi. Eu sunt legat de orașul acesta. Aici a locuit fratele meu, care s-a sfârșit. Mai este cumnata mea. Înainte de 1989 doar aici am slujit. La trei zile de la întronizare mi-am dorit să vin aici. Sunt legat de această biserică unde s-au rugat fratele, cumnata și copiii lor. De aceea, îi mulțumesc părintelui Alexandru că a făcut aici multă lumină. Este puțin aluat, care va dospi toată frământătura. Le voi cere tuturor preoților să se ocupe, să adune copii și să îi învețe să cânte în biserică, în școală, în căminele culturale, să cânte părinților și bunicilor lor, să nu uite tradițiile. Să nu uite rugăciunile și aceste cântări duioase, pentru că acestea hrănesc sufletele celor tineri și a celor vârstnici și fac să rămână proaspătă credința și vie mărturisirea credinței. Vă felicit, părinte Alexandru. Să continuați cum ați început, cu multă îndârjire și bucurie„, a dorit să-i mulțumească Ierarhul Tomisului preotului Alexandru Gabriel Lupașcu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Murfatlar.
Alexandra VASILE