O femeie a murit, după ce a fost infectată simultan cu tulpinile Alpha şi Beta

0
267
Reprezentare grafică a coronavirusului SARS-CoV2. Foto: GettyImages

Cercetătorii de la spitalul Onze-Lieve-Vrouwziekenhuis (OLVZ) din Aalst (Belgia) au raportat cazul fără precedent al unei femei de 90 de ani care a murit în martie a.c., din cauza COVID-19 , după ce a fost infectată simultan cu două variante diferite, Alpha (britanică) şi Beta (sud-africană), un fenomen probabil “subestimat”, anunţă agenţia Belga.

“Acesta este unul dintre primele cazuri documentate de co-infecţie cu două variante îngrijorătoare ale Sars-CoV-2”, a declarat biologul molecular Anne Vankeerberghen, autoarea studiului prezentat la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ECCMID).

La 3 martie 2021, femeia în vârstă de 90 de ani, fără antecedente medicale speciale şi nevaccinată, a fost internată în spital după o serie de probleme, conform acestui studiu de caz, scrie news.ro.

Testată pozitiv pentru Covid-19 la sosire, nonagenara a prezentat iniţial “un nivel bun de saturaţie cu oxigen şi nu prezenta probleme respiratorii”, conform ECCMID. Cu toate acestea, ea “a dezvoltat rapid simptome respiratorii agravante şi a murit cinci zile mai târziu”, notează stiripesurse.ro

Conform biologului de la spitalul OLVZ din Aalst, “este greu de spus dacă infecţia cu două variante a jucat un rol în deteriorarea rapidă a stării pacientului”.

În timpul unor teste ample şi prin secvenţiere, spitalul a descoperit că a fost infectată cu două tulpini ale virusului Sars-CoV-2, care a provocat Covid-19: una din Marea Britanie, numită Alpha, iar cealaltă detectată pentru prima dată în Africa de Sud, numită Beta.

“Cele două variante circulau în Belgia la acea vreme (martie 2021), deci este probabil ca doamna să fi fost co-infectată de două persoane diferite. Din păcate, nu ştim cum a fost infectată“, a continuat medicul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.