O firmă abonată la bani publici a încasat mai mulți bani decât trebuia de la Primăria Costinești

0
555
Controalele au ajuns și la Costinești

Primăria Costinești se judecă în instanță cu o firmă celebră, în județul Constanța, pentru recuperarea unei sume de bani pe care societatea ar fi încasat-o ”în plus”, pentru unele lucrări făcute în comună. Societatea, la fel ca multe alte societăți ”abonate” la bani publici, una dintre cele mai mari de la malul mării din domeniul construcțiilor, s-ar părea că a încasat mai mult decât trebuie de la UAT Costinești, iar acest lucru nu s-a știut până la controlul Curții de Conturi.

 Nu se știe a cui a fost ”culpa” sau dacă a fost vorba despre un aranjament, însă un control al Curții de Conturi a descoperit o neregulă c u privire la calitatea lucrărilor raportată la suma de bani plătită din buget pentru acestea.

Primarul comunei Costinești susține că societatea General Concrete SRL Cernavodă, căci despre ea este vorba, deținută de afaceristul Valentin Popescu, din Cernavodă, ar fi încasat, în plus, circa 200 de mii de lei, bani pe care trebuie să-i recupereze prin intermediul instanțelor de judecată.

”Cei de la Curte (Curtea de Conturi – n.r.) au constatat că au încasat o sumă de bani nemeritată, de circa 200 de mii de lei. Au găsit ei ceva nereguli, că nu s-ar fi turnat asfaltul în nu știu câte straturi etc. Acum eu nu știu cine are dreptate: cei de la Curtea de Conturi, care sunt economiști și juriști, sau cei de la firmă, care sunt constructori. Să decidă instanța cine are dreptate”, a declarat, pentru Focus Press, primarul comunei Costinești, Traian Cristea.

Instanța a dat dreptate firmei: acțiunea s-a prescris

De precizat că dosarul civil 8031/118/2016 a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Înainte de asta, reprezentanții firmei General Concrete – Cernavodă au invocat mai multe motive pentru a fi exonerată de această sumă de bani. Pe fondul cauzei, la Tribunalul Constanța, s-a invocat inclusiv prescripția, s-a ridicat chiar și excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, respectiv primăria și UAT Costinești, însă a respins și cererea reclamanților, în acest litigiu cu profesioniști, având ca obiect ”pretenții”.

S-a ajuns în apel, care s-a judecat în luna aprilie a anului trecut,  unde instanța a respins apelul reclamanților ca nefondat, stabilind că acțiunea a fost prescrisă. Nici de această dată hotărârea nu a rămas definitivă, fiind declarat recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aici reprezentanții firmei din Cernavodă au declarat că recursul se lovește de nulitate, însă judecătorii instanței supreme au hotărât, săptămâna trecută, că recursul formulat de UAT Costinești și primărie este temeinic formulat, stabilind termenul de judecată a acestuia pentru data de 20 octombrie.

Procesul, mai pe scurt

Pentru cei nefamiliarizați cu procedurile de acest gen, mai pe scurt: Primăria Costinești trebuie să recupereze banii pe care i-a plătit în plus firmei de construcții, care a reparat mai multe drumuri în comună, iar reprezentanții firmei se agață de orice modalitate posibilă pentru a nu restitui acești bani. Este vorba, totuși, de 200 de mii de lei. Instanța de fond a dat dreptate, parțial, celor de la General Concrete SRL Cernavodă, a doua instanță, de asemenea, le-a dat dreptate tot lor, pe motiv că Primăria Costinești ”s-a plâns” prea târziu, însă la instanța supremă a fost desființat acest argument, urmând a se judeca în octombrie.

Primarul comunei, Traian Cristea, susține că vrea doar să se rejudece cauza și să câștige cine are dreptate.

Lucrări de milioane de euro

Revenind la societatea General Concrete SRL- Cernavodă, despre ea se știe că a încasat de la stat zeci de milioane de euro, pentru lucrări dintre cele mai diverse, de la sala de sport de 4 milioane de euro de la Cornu, la modernizarea reţelei de apă din Buzău, contract de aproape 10 milioane de euro, până la nenumăratele lucrări primite de la Nuclearelectrica, inclusiv pentru construirea unui centru de agrement de peste 8 milioane de euro în Cernavodă, început în 2010 şi lăsat ani buni ”în părăsire”.

Daniel ALBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.