O firmă din celebra Valiză, cu lipici la contractele cu statul, va repara conductele de termoficare de pe strada Ștefan cel Mare

0
1547

Primăria Constanța a încheiat, la începutul acestei luni, contractul pentru lucrări de reparație a rețelelor de distribuție energie termică de pe strada Ștefan cel Mare, tronsonul cuprins între străzile Atelierelor și Mihai Viteazu. Executantul: o binecunoscută firmă constănțeană, Fluid Development.

Fluid Development SRL va trebui să repare rețelele de distribuție energie termică de pe strada Ștefan cel Mare în maximum trei luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Primăria va pune șantierul la dispoziția firmei până la sfârșitul acestei luni.

Valoarea totală a contractului este de 441.471,4 lei, fără TVA.

Durata perioadei de garanție a lucrărilor ce vor fi executate de Fluid Development este de doi ani de la data semnării procesului-verbal de recepție, la terminarea lucrărilor.

Firma constănțeană apare în celebra Valiză, fiind una dintre societățile comerciale subcontractate de Tel Drum pentru lărgirea și modernizarea drumului dintre Mamaia și Năvodari, potrivit Rise Project, în ancheta Teleorman Leaks.

Fluid Development a fost înființată în 2004, la București, de către doi finanțatori PSD, Costin Alexandru Pitu și Sorin Zaif, contractori publici în Constanța. În 2012, cei doi au predat firma unui offshore din Cipru: Lotsian Holdings. În prezent, însă, cei doi sunt iar asociați egali ai firmei  ce are ca principal obiect de activitate „Lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide“.

În 2020, societatea comercială a reușit o cifră de afaceri de peste 31 de milioane de lei și un profit de aproximativ 780.000 de lei, având un număr mediu de 57 de angajați.

Potrivit Hărții Banilor Publici, Fluid Development a câștigat 41 de achiziții publice, din 2007 și până în prezent, pentru servicii prestate majoritatea în județul Constanța, în valoare totală de peste 19,8 milioane  de lei.

Firma are sediul chiar în clădirea institutului de proiectare din centrul orașului, Proiect SA, unde și Pitu și Zaif sunt acționari, ca și în cazul Fluid Serv SRL, altă firmă cu mult lipici la contractele cu statul.

Valentin ISPAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.