O firmă cu sediul social în comuna Mereni, Migladia SRL, a obținut cel de-al treilea certificat de urbanism în vederea construirii unui imobil cu trei etaje în municipiul Constanța.
Este vorba despre Certificatul de urbanism cu numărul 2.413, ce vizează „Construire locuințe colective cu regim de înălțime S+P+3Etaje, amenajări exterioare și împrejmuire teren“. Amplasamentul este situat pe o stradă nespecificată, numărul parcela 327/2, Lot 2/1 din municipiul Constanța. Documentul este valabil un an.
Al doilea act de urbanism aferent acestui obiectiv de investiții a fost eliberat în luna mai a.c., fiind vorba despre Certificatul de urbanism cu numărul 1.361, care vizează „Construire locuințe colective mici, cu regim de înălțime S+P+3Etaje, amenajări exterioare și împrejmuire teren“. Documentul este valabil un an. Nu este specificată zona în documentul emis de Primăria Constanța.
Primul act de urbanism a fost eliberat de către Municipalitate în luna februarie 2023. În acel document, administrația locală stipulase că proiectul nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate, ca regim de înălțime, deoarece era vorba de edificarea unui bloc cu regim de înălțime S+P+3E+M. Acum imobil va avea doar trei etaje, fără mansardă.
Societatea Migladia SRL a fost înființată în data de 9 iunie 2017, având sediul pe Șoseaua Libertății din localitatea Mereni. Administrator este Techin Ghiursel Amet, care este și asociat (50% din capitalul social), alături de Sever Tekin Amet (50%). Cifra de afaceri raportată pentru anul 2022 a fost de 438.271 de lei, profitul net de 134.474 de lei și datoriile de 163.337 de lei, cu un angajat.
Loredana MIHAI
Citește și:



























