Prezență activă și influentă în spațiul literar românesc și european, poetul și traducătorul Peter Sragher continuă să construiască, prin opera și activitatea sa, veritabile punți între limbi, culturi și sensibilități. Președinte al Filialei București – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România, Sragher este recunoscut nu doar pentru rigoarea și amploarea proiectelor sale culturale, ci și pentru dimensiunea performativă a poeziei sale, în care textul devine voce, ritm și prezență scenică.
Invitat la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Poeziei, desfășurat la Doors Club din Constanța și organizat de Asociația KULTurale, Peter Sragher a oferit publicului un moment poetic intens, în care discursul liric s-a desfășurat ca o meditație amplă asupra timpului, materiei și devenirii. Într-o formulă performativă care îi definește stilul, poetul a construit o imagine fluidă, în care navigarea, curgerea și transformarea devin metafore ale existenței.
„O să navighez toată noaptea în întunericul adânc. Și brațele mele o să vâslească, de parcă aerul rar ar fi o mare pe care brațele mele trebuie să se opintească și tot să o despice. Ah, și cât de greu îmi vine! Ca și cum ar fi aer vâscos. Ca și cum ar fi aer împietrit. Prea plin de materie. Prea tare pentru brațele mele, care se străduiesc acum să despartă noaptea de zi. Ca și cum brațele mele vânjoase ar fi timpul întrupat în carne și oase.
Navighez. Navighez toată noaptea, neîntrerupt, ca și cum aș fi un vapor în căutarea orizontului, în căutarea locului. Care este țelul? Capătul călătoriei? Dar viața nu este așa. Dar viața nu este un drum cu sfârșit, în care inima încetează să mai bată. Nu, nu este așa. Viața. Ea merge mai departe. Ea continuă și după ce mâinile mele nu mai vâslesc ca să despartă aerul. Căci acum aerul este etern și nu mai are nicio greutate.
Calea Nilului, cum curge apa Nilului, curge ca și când ar răspândi lumina, curgând, visând la lumina care încă nu s-a întrupat. Se joacă curgerea Nilului cu umbrele grăbite, prea grăbite, de tot grăbite. Și Nilul curge fără preget, fără să știe ce este odihna.
Am înțeles ce este trecerea timpului. Am simțit ce este trecerea timpului. Curge, curge, curge Nilul și se roagă să se facă lumină. Să o privească, să o prindă în brațe și să o mângâie. Și lumina vine, iese precum o minune din aburul dimineții și se întoarce asupra fluviului. Nilul este alb, Nilul este albastru.
Deodată simți gustul Nilului, ca și cum ar fi parte din trupul meu, ca și cum ar fi parte din sufletul meu. Dulce ca un mango, dulce ca o smochină. Stau și văd cum vântul vântură Nilul, cum vântul vâjâie deasupra Nilului și stârnește vâltoarea. Nilul tremură, se apropie de Marea Mediterană. Se apropie de propria sa moarte, Nilul, care odinioară a furat privirea”, a transmis constănțenilor Peter Sragher
Prin această intervenție, Peter Sragher a reconfirmat forța unei poezii care nu se limitează la pagină, ci se desfășoară ca experiență directă, aproape corporală, în fața publicului. Prezența sa la evenimentul organizat de Asociația KULTurale subliniază, încă o dată, rolul esențial pe care îl joacă în promovarea literaturii contemporane și în facilitarea dialogului intercultural, într-un spațiu poetic aflat într-o continuă transformare.
