ANPC a demarat controale la toate benzinăriile din București, deoarece șeful agenției, Cristian Popescu Piedone, a dorit să vadă dacă benzina este îndoită cu apă și dacă alimentele comercializate de benzinării sunt conforme.
Cristian Popescu Piedone, noul șef al ANPC, a desfășurat controale la mai mulți operatori economici, cărora le-a aplicat amenzi record, constatând mai multe nereguli. Raziile ANPC au continuat și vineri, când inspectorii agenției au descins în benzinării pentru a observa dacă combustibilii sunt îndoiți cu apă sau dacă alimentele comercializate sunt conforme.
Toate benzinăriile din Capitală au fost vizate de controalele ANPC, fiind prelevate probe de combustibil care, ulterior, au fost duse la analiză. Agenția a verificat unitățile din incintă, care serveau preparate culinare, iar Piedone a vrut să constate dacă benzina „a primit botezul”.
În urma raziilor, restaurantul Subway de pe Strada Alexandriei a fost închis deoarece, pe lângă faptul că mâncarea nu era proaspătă și că temperaturile nu erau conforme, aceasta nu avea nici măcar etichetă de proveniență, iar tăvile în care erau pregătite produsele nu erau din inox, scrie RTV.
M.G.



























