Poliţiştii constănţeni au pus în aplicare mai multe mandate de executare a pedepsei. Este vorba despre trei bărbaţi, unul condamnat pentru furt, iar doi pentru conducere fără permis.
Astfle, la data de 23 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 43 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de un an de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Cu o zi înainte, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 26 de ani, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Tot pe data de 22 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au identificat un bărbat, de 46 de ani, pe numele căruia Judecătoria Hârșova a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Persoanele în cauză au fost escortate și încarcerate în Penitenciarul Poarta Albă.



























