Găsirea unui loc de muncă satisfăcător devine, în multe cazuri, o misiune dificilă, mai ales că implică multe cerințe din partea angajatorilor, cum ar fi experiența, studiile și, de ce nu, vârsta, pentru că mulți angajatori nu vor să angajeze persoane care se apropie de vârsta pensionării, pe motiv că ”mai mult îi încurcă”. Dar, pe lângă toate acestea, unii angajatori mai au și alte criterii de angajare.
Pierderea locului de muncă nu este un lucru pe care să și-l dorească cineva, dar mai ales în ultimii doi ani, peste tot în lume numărul șomerilor a crescut simțitor. Efectele crizei economice generat de pandemia COVID au generat scăderea numărului de locuri de muncă, închiderea multor firme și trecerea personalului în șomaj.
De pildă, exact în urmă cu doi ani, când această pandemie a lovit și România, foarte multe firme și-au tras obloanele. A crescut, astfel, numărul românilor fără loc de muncă, ceea ce a însemnat extinderea plajei de candidați disponibili ca urmare a restructurărilor și, implicit, creșterea exigențelor angajatorilor. Concurența pentru obținerea unui loc de muncă a fost, în acea perioadă, din ce în ce mai acerbă, a fost momentul când foarte mulți români se aflau în căutarea unei slujbe prin reconversie profesională. Mulți chiar au reușit.
Dar, atunci când vine vorba despre găsărea unui alt loc de muncă, se mai întâmplă și lucruri neprevăzute, unele cerințe despre care se credea că țin de domeniul trecutului.
Problema domiciliului în altă localitate
De exemplu, unii angajatori solicită, în conținutul anunțurilor de angajare, ca potențialul angajat să aibă domiciliul în localitatea în care se află punctul de lucru. Dacă este pertinentă sau nu o astfel de cerință, sau dacă se pune problema unei discriminări, am discutat cu avocatul Cătălin Niță, din Baroul București, care ne-a oferit lămuriri în această privință.
”La prima vedere nu pare o problemă discriminatorie această cerință, pentru că poate fi vorba despre un angajator care să activeze într-o localitate și atunci, din cel puțin două considerente, ar putea să prefere o anumită zonă de domiciliu a salariaților.
Unul ar fi pentru favorizarea persoanelor dintr-o anumită localitate să se încadreze în muncă, precum localitățile unde rata șomajului este crescută. Atunci un angajator se poate gândi la bunăstarea concetățenilor din localitatea respectivă și ar putea să-i prefere pe cei domiciliați acolo.
Pe de altă parte, nu înseamnă că o persoană care are domiciliul în altă localitate ar putea fi refuzat la angajare din această cauză, pentru că legea nu obligă angajatorii să asigure cheltuielile de transport de la domiciliul către locul de muncă și retur, dar nu este neapărat ilegal ca un angajator să ceară acest lucru”, ne-a relatat avocatul Cătălin NIță.
Problema ”stagiului militar satisfăcut”
Deși pare greu de crezut, în România încă mai apar locuri de muncă în care angajatorii solicită potențialilor salariați să aibă stagiul militar efectuat. Asta deși armata nu mai este obligatorie în România de circa 15 ani. Și această cerință poate fi considerată discriminatorie, în anumite condiții.
”Dacă discutăm despre această condiție, a stagiului militar satisfăcut pentru o persoană potențial angajabilă, nu este nevoie să îmbrace neapărat forma unei discriminări pentru că există, practic, un raționament obiectiv în spate. Dar trebuie să avem în vedere faptul că stagiul militar nu mai este obligatoriu din 2007. Practic, dacă discutăm de persoane care nu îndeplineau condițiile de a fi înrolat în armată sau recrutați după acel moment, nu poți pune o condiție să aibă stagiul militar satisfăcut.
Am putea merge cu ideea către o discriminare, de exemplu din perspectiva vârstei. Ca și cum la angajare ar fi preferate persoane de o anumită etate. Dacă privim din perspectiva asta, este discriminare. Dacă privim din perspectivă obiectivă, nu știu ce obiect de activitate ar putea avea societatea sau ce raționament ar putea avea angajatorul, dar nu ar putea constitui, la prima vedere, discriminare cerința stagiului militar îndeplinit”, ne-a mai precizat avocatul Cătălin Niță.
Așa cum se poate observa, deși par depășite aceste cerințe ale unor angajatori, ele sunt justificate, într-un fel sau altul, fără a fi considerate discriminatorii. Totuși, există posibilitatea ca, în anumite cazuri și din anumite motive, s-a ajuns în instanță, mai ales în contextul susținerii unor concursuri de angajare la care nu au putut participa unele persoane, tocmai din cauza unor astfel de criterii, precum domiciliul, sexul, varsta sau chiar stagiul militar nesatisfăcut (facem referire la faptul că, în urmă cu 13 ani, o femeie nu a putut participa la un concurs de angajare, dat fiind că una din cerințele obligatorii se referea la stagiul militar).
Daniel ALBU
