Primăria Mihail Kogălniceanu a lansat o licitație publică pentru execuția de lucrări în cadrul etapei I a proiectului de asfaltarea mai multor drumuri din comună. Administrația locală se mișcă într-un ritm alert în ceea ce privește refacerea infrastructurii pentru care a obținut finanțare prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”.
Obiectul achiziției vizează „Execuție lucrări de construire in cadrul proiectului „Asfaltare drumuri comunale in localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanta – Etapa I”. Precizăm că prima licitație ce vizează Etapa I din cadrul proiectului de asfaltări a fost lansată în luna august a.c., iar la o lună administrația locală revine cu cea de-a doua licitație în cadrul aceleași etape, etapa I de asfaltări. Prima a vizat „Asfaltare drumuri comunale în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța – Etapa I”. Acum cel de-al doilea anunț se referă la execuția de lucrări în cadrul obiectivului de investiții pentru asfaltarea drumurilor comunale.
Valoarea estimata a achiziției este de 4.534.623,73 lei fără T.V.A, defalcata astfel: cheltuieli pentru relocarea/ protecția utilităților: este de 40.446,00 lei fără T.V.A., construcții și instalații în valoare de 4.480.677,73 lei fără T.V.A., organizare de șantier de 13.500,00 lei fără T.V.A. Execuția lucrărilor este de 12 luni de la data obținerii autorizației de construire și primirea ordinului de începere a lucrărilor de execuție. Garanția lucrării este de minim 60 de luni de la data încheierii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor fără obiecții.
Documentația tehnică tratează lucrările de modernizare a patru străzi, în lungime totală de aproximativ 2.545 m, ce fac parte din rețeaua de drumuri locale din comuna Mihail Kogălniceanu, anume, strada Nicolae Bălcescu, strada Transilvaniei, strada Dorobanți și strada Daciei. Arterele ce fac obiectul documentației sunt străzi principale, cu două benzi de circulație pentru trafic în dublu sens. Suprafața afectată de lucrări este de aproximativ 19.000 mp.
Acest proiect a fost depus, împreună cu alte două, prin Programul Național de Investiții PNI „Anghel Saligny”, pentru îmbunătățirea infrastructurii în localitate. Etapa I din cadrul acestui obiectiv de investiții are valoarea totală de 4.000.000,00 de lei. Proiectele depuse de Primăria comunei Mihail Kogălniceanu sunt „Asfaltare drumuri comunale în localitatea Mihail Kogălniceanu- Etapa I”, Valoarea contractului este de 4,000,000.00 de lei, Asfaltare drumuri comunale în localitatea Mihail Kogălniceanu- Etapa II Valoarea contractului este de 5,077,243.37 de lei” și „Asfaltare drumuri comunale în localitatea Mihail Kogălniceanu- Etapa III Valoarea contractului este de 5,922,756.63 de lei.”
Legat de Etapa I, documentația tehnică tratează lucrările de modernizare a patru străzi în lungime totală de aproximativ 2545 metri, ce fac parte din rețeaua de drumuri locale din comuna Mihail Kogălniceanu. Lucrările se referă la aducerea structurilor rutiere la parametrii tehnici corespunzători categoriei străzilor, asigurându-se astfel condiții optime de siguranță și confort în circulația pietonală. Totodată, se urmărește și realizarea unor profile transversale cu elemente geometrice care să se încadreze în prevederile legale, asigurarea scurgerii apelor pluviale în condiții optime și realizarea marcajelor rutiere.
Loredana MIHAI
Citește și:



























