Daniel Dumitrescu cadidatul PNL la Primăria Năvodari, actualmente consilier local, a inițiat un proiect de hotărâre prin care solicită ca Primăria Năvodari să participe la licitația pentru închirierea sectoarelor de plajă de la Năvodari rămase libere. Proiectul de hotărâre privind participarea la licitatia publică organizată de Administraţia Bazinală de Apă, Dobrogea-Litoral pentru închirierea sectoarelor de plajă libere, situate pe raza Oraşului Năvodari se află pe ordinea de zi a următoarei ședințe de CL.
„Ţinînd cont de faptul că organizarea corespunzătoare a activitătilor specific sezonului estival şi îmbunătătirea conditiilor de desfăşurare a activităților de turism pe plajele Mării Negre sunt elemente ce vizează interesul public, Oraşul Năvodari fiind, cu atât mai mult interesat în acest sens, este necesar ca autoritătile publice locale să se implice mult mai activ în zona turismului, să identifice şi să utilizeze noi oportunităti ce pot conduce la realizarea scopurilor urmărite de administratia publică locală”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice nr.454/2013 pentru aprobarea instructiunilor privind organizarea şi desfăşurarea licitației publice pentru atribuirea contractelor de închiriere a plajei Mării Negre şi a listei sectoarelor de plajă libere propuse spre Inchiriere, actualizată cu modificările şi completările ulterioare, închirierea plajelor Mării Negre în scop turistic se realizează prin licitatie publică, organizată de către Agenția Națională Apele Române prin Administratia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
Daniel Dumitrescu a avut şi el tangenţe cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța. “Profesional, mi-am construit o carieră în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, Constanța, ca Inginer Electromecanic, unde încerc să îmi fac treaba, cât mai bine, în ultimii 11 ani. Personal, mă simt norocos să fac ceea ce îmi place în fiecare zi. Politica nu a fost niciodată pentru mine un moft, începând acum 17 ani să fiu activ cu gândul că voi reuși să fac o schimbare în bine pentru comunitatea noastră”, se prezintă Dumitrescu pe pagina PNL Năvodari.
Cu toate că proiectul de hotărâre este bine întemeiat, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral susțin că în acest an nu se va mai scoate la licitație nici un sector de plajă. La Năvodari este doar un sector liber, însă acesta va putea fi achiziționat abia anul următor. Cu toate acestea, dacă proiectul va trece i-ar scutii pe cei din primărie să mai întocmească anul următor mai multe hârtii.
Mihaela GIUGLEA



























