Primăria Municipiului Tulcea a lansat o achiziție publică pentru furnizarea unei ambarcațiuni de transport călători în cadrul proiectului „Facilități de acces între zona pescărească din suburbia Tudor Vladimirescu și Municipiul Tulcea“. Valoarea estimată a vasului este de 1.211.843,50 lei, fără TVA.
Obiectivul general la care contribuie furnizarea produsului este realizarea unui interes public constând în îmbunătățirea transportului public naval în muncipiul Tulcea, prin reînoirea mijlocului de transport public naval ce asigură transferul călătorilor peste fluviul Dunarea, între suburbia Tudor Vladimirescu și oraș. Obiectivul specific îl reprezintă dezvoltarea și modernizarea infrastructurii necesare transportului public de călători durabil, atractiv și eficient, și asigurarea unui transport public naval modern și nepoluant.
Ambarcațiunea va fi echipată cu panouri voltaice, ce asigură încărcarea acumulatorilor motoarelor principale și energia necesară funcționării echipamentelor de la bord. De asemenea, va fi și un salon de pasageri închis cu climatizare (încălzire sau răcire, după caz), care va asigura confortul pasagerilor atât pe timpul iernii, cât și pe timpul verii.
Beneficiarii direcți ai acestei achiziții sunt locuitorii suburbiei, în calitate de călători, care vor beneficia, prin intermediul proiectului, de un sistem de transport de înaltă calitate, atractiv și eficient, prin modernizarea sistemului de transport public, facilitând, astfel, accesul la locurile de muncă în zona orașului, îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii suburbiei care valorifică produsele agricole pe piața municipiului Tulcea, precum și a accesului la serviciile de bază (cabinete medicale, învățământ, centre comerciale și alte servicii și bunuri care nu se regăsesc de cealaltă parte a Dunării).
Livrarea ambarcațiunii se va face la pontonul de acostare a ambarcațiunii existente (Civitas), care operează transportul călătorilor între municipiul Tulcea și suburbia Tudor Vladimirescu, și care este acostat de malul drept al Dunării, în zona Cotul Tulcea.
Cei interesați pot depune oferte de preț până în data de 24.08.2023, ora 15.00.
Mihaela GIUGLEA



























