Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026 administrațiile locale trebuie să adopte noile structuri organizatorice până la data de 16 aprilie 2026. Acestea vor fi însoțite de note justificative care să explice soluțiile alese și impactul financiar rezultat în urma reorganizării. Adică primăriile trebuie să facă disponibilizări. În județul Constanța sunt astfel de cazuri, dar sunt și situații la polul opus.
Procesul de restructurare vizează atât aparatul de specialitate al primarului, cât și instituțiile publice locale aflate în subordinea consiliilor locale, precum poliția locală, serviciile publice comunitare de evidență a populației sau structurile care gestionează proiecte cu finanțare europeană. Termenul limită pentru finalizarea reorganizării este 1 iulie 2026.
În județul Constanța, Primăria Municipiului Constanța va face concedieri, la fel și Primăria Ovidiu. Însă, există și administrații locale în care nu vor fi dați oameni afară. Un astfel de exemplu este Primăria Techirghiol.
„Noi, la Techirghiol, nu suntem în situația de a face disponibilizări. Primăria are 46 de angajați în momentul acesta și nu avem posturi scoase la concurs. Nu vom face concedieri”, a declarat Iulian Soceanu, primarul orașului Techirghiol.
În ciuda prevederilor privind reducerea personalului din administrația publică, la nivelul Primăriei Eforie situația este diferită, fiind necesare noi angajări pentru a acoperi deficitul existent
„Nu facem disponibilizări, noi trebuie să mai angajăm personal. Avem un post scos la concurs. Din aparatul propriu noi aveam 75 înainte de ordonanță și acum, conform acesteia, trebuie să avem 53, dar noi avem 44 de angajați, deci noi putem să mai angajăm încă vreo opt persoane. Eu nu dau afară, ar trebui să angajez”, a declarat Robert Șerban, primarul orașului Eforie.
Amintim că reprezentanții autorităților locale din județul Constanța au fost convocați în ședință, luni, 23 martie 2026, la Prefectura Constanța, pentru a discuta despre aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 7/2026, respectiv promovarea proiectelor de hotărâri de consiliu cuprinzând noile organigrame ale unităților administrativ-teritoriale.
Mihaela GIUGLEA



























