Primarul recunoaște că managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a cerut fonduri pentru instalația de detecție a incendiilor, dar că aceasta este inclusă într-un proiect european

0
2043

Deoarece managerul unității medicale, medicul primar dr. Stela Halichidis, a declarat că ar fi cerut Primăriei fondurile necesare pentru instalația de detecție a incendiului, edilul-șef a precizat că a primit solicitarea, dar aceasta este inclusă într-un proiect cu finanțare europeană, pentru care va fi semnat contractul în curând.

„Noi, în decembrie 2020, când am făcut bugetul pe anul 2021, am chemat toate direcțiile implicate, inclusiv pe cei de la spital. Este adevărat că ne-au cerut proiectarea sistemului de detecție, respectiv achiziția și instalarea lui, numai că la acel moment aveam inițiată toată procedura pentru reabilitarea energetică.

În acest Caiet de sarcini este prevăzută refacerea întregului sistem: detecție, semnalizare, alarmare și stingerea incendiului. Proiectul era în evaluare, am obținut 88 de puncte, ni s-a aprobat finanțarea și acum suntem în perioada de semnare la Ministerul Dezvoltării.

Cert este că detecția sistemului pentru incendiu nu are nicio valoare dacă nu este însoțită de alarmare și de stingere.

Proiectul nostru urmărește să refacă tot sistemul. Prin urmare, era normal să nu finanțăm cererea de la Spitalul de Boli Infecțioase atâta timp cât noi lucrasem deja la o documentație, care era inclusă într-un proiect, proiect care era în evaluare, noi nu mai puteam scoate acea porțiune din evaluare fără a nu strica tot rezultatul evaluării și era și dublă finanțare.

Ca să vă dovedesc că pentru noi sănătatea a fost o prioritate și i-am acordat importanța cuvenită am să vă spun că, în 2019, i-au fost alocați Spitalului de Boli Infecțioase de la bugetul Primăriei numai 54.334 de lei (e adevărat, un an fără COVID), în 2020 5 milioane de lei și anul acesta 8 milioane de lei, și mare parte din ei s-au cheltuit“, a declarat primarul Vergil Chițac.

După ce toată ziua a susținut că Spitalul de Boli Infecțioase are toate avizele și autorizațiile necesare, deși inclusiv secretarul de stat Raed Arafat declarase că nu are autorizație de securitate la incendiu, în această seară managerul Stela Halichidis a recunoscut acest lucru. Dar că a întreprins toate demersurile pentru a obține această autorizație, că a inclus pe lista de investiții o instalație de detecție a incendiilor, că a solicitat inclusiv Consiliului de Administrație și Primăriei creșterea siguranței la incendiu și investițiile necesare pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu.

V.I.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.