Cazul celor doi scafandri care au murit în luna aprilie a acestui an, la Eforie, s-a aflat, din nou, pe masa judecătorilor, în cursul zilei de joi, 21 octombrie a.c. Nu a fost dezbătut fondul cauzei, ci s-a judecat o contestație cu privire la măsurile preventive.
Mai exact, în luna septembrie a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au cerut luarea unei măsuri preventive în cazul Societății de Cercetare a Biodiversității și Ingineria Mediului AON SRL, firma care a subcontractat lucrările de monitorizare a biodiversităţii şi calităţii apei în cadrul proiectului de lărgire a plajelor implementat de Apele Române. De precizat că lucrările respective, de monitorizare, au fost câștigate de societatea SUBSEATEC SRL din Mangalia, deținută de unul dintre cei doi scafandri morți.
În cazul societății AON SRL, acuzată de ucidere din culpă, procurorii au cerut luarea măsurii preventive a interzicerii desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora s-a produs tragicul incident din luna aprilie a.c., însă judecătorii au respins această propunere. Mai departe, procurorii au contestat decizia Judecătoriei, iar joi, 21 octombrie a.c., Tribunalul Constanța s-a pronunțat asupra acesteia, pe care au respins-o definitive, ca nefondată.
De remarcat că, la aproximativ o săptămână de la tragicul incident în care și-au pierdut viața cei doi scafandri, doi reprezentanți ai societății AON SRL, respectiv Traian Petrescu (fost director al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța) și fiul acestuia, Răzvan Traian Petrescu, au încercat să se disculpe, aruncând toată vina asupra celor doi scafandri: că nu erau profesioniști și că este vina exclusivă a lor.
Anchetatorii au o altă părere, motiv pentru care au început urmărirea penală în cazul celor doi, dar și al societății AON SRL. Pe data de 15 septembrie a.c., toate cele trei părți au fost trimise în judecată, pentru ucidere din culpă.
Ștefan Adrian Strungaru, de 32 de ani, din Iași, biolog marin, cercetător în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, și Matei Emil Marian, de 54 de ani, din Mangalia, au murit la circa 500 de metri distanță de țărm, la Eforie, la o adâncime de circa 3 metri și jumătate. Inițial se bănuia că buteliile de aer au fost încărcate, accidental, cu noxe provenite de la compresorul de aer, însă, ulterior, s-a constatat că cei doi s-au înecat din cauza unei erori umane.
Daniel ALBU
Citeşte şi: