Pandemia ne-a determinat să petrecem mult mai mult timp împreună cu cei dragi, în familie. În multe situații, acest lucru a dus la accentuarea diferențelor de opinii, viziuni, valori și principii în rândul părinților, inclusiv în ceea ce privește stilurile de parenting. Peste 80% dintre discuțiile ajunse certuri într-un cuplu sunt cauzate de diferențele de opinie cu privire la felul în care ne educăm copiii, la felul în care reacționăm la anumite comportamente ale copiilor.
Ce legătură există între stilul parental pe care-l aplicăm şi dezvoltarea emoţională a copilului nostru? Răspunsul l-am primit chiar de la psihologul Alexandra Alexandrescu, profesor consilier școlar al Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța (CJRAE):
„Există o legătură foarte mare între ceea ce se întâmplă în familie, începând cu mica copilărie și terminând până la viața de adult, când se presupune că personalitatea a fost conturată și asta ține de relațiile pe care le avem și de felul de a înțelege educația copilului. S-a constatat că există mai multe stiluri parentale. Putem să vedem și noi în jurul nostru că suntem de multe ori diferiți, inclusiv ca și părinți, ca și stil pe care îl adoptăm. Cele mai multe clasificări se învârtesc în jurul conceptelor de părinte autoritar versus părinte democratic, părinte permisiv sau părinte neimplicat. Cam în aceste 4 zone ne regăsim fiecare dintre noi. Bineînțeles, nu ca un stil pur luat ad litteram, cu preponderent cu anumite elemente poate din mai multe stiluri. Stilul parental se referă la două componente cheie. Prima componentă este suportul emoțional și implicarea afectivă pe care părintele o oferă copilului și cea de a doua componentă este felul în care se exercită controlul asupra vieții copilului„.
În funcție de aceste două componente stilul parental se caracterizează diferit. De exemplu, părintele autoritar. Așa cum îi spune și numele, părintele autoritar încearcă să-i impună copilului lucrurile pe care le consideră corecte, impunere făcută fără argumente, fără discuții și fără a-i lăsa copilului dreptul de a alege s-au a spune ceva în schimb. De cele mai multe ori argumentul cel mai folosit de un părinte autoritar este „pentru că așa spun eu”.
Rolul nostru de părinți este de a încerca să modelăm într-un mod frumos și armonios personalitatea copilului. Părintele autoritar îi poate crea copilului stări de anxietate. Copilul se poate speria foarte ușor. În momentul în care i se impun lucruri fără a înțelege de ce trebuie să facă anumite lucruri, el poate să dezvolte această trăsătură de personalitate și ca adult. Este posibil să devină o persoană ușor de manipulat, o persoană foarte conformistă, căreia i se poate impune diverse lucruri, o persoană care nu poate să aibă inițiativă și să ia decizii importante în viața lui, pentru că așa a fost crescut. Se poate avea repercusiuni din cauza stilului parental autoritar asupra vieții de adult și asupra formării personalității.
În altă clasificare discutăm despre părintele democratic. Ce face părintele democratic? Încearcă să țină cont și de ceea ce își dorește copilul să facă. Părintele democratic încearcă să explice, încearcă să aducă argumente, are răbdare, întreabă și copilul despre părerea lui, iar deciziile se iau cumva aducând acele argumente care să-l facă pe copil să înțeleagă de ce ar fi mai bine să facă un anumit lucru. Ideea de a impune copilului ceva creează o stare de rezistență. În momentul în care i se spune copilului „trebuie să faci asta” sau „fă asta” din start replica lui este „nu vreau să fac asta”. Neîncercând să impui copilului ceva și aducând argumente de ce este mai bine să facă un lucru, el va înțelege diferențele dintre bine și rău, își formează anumite principii și i se conturează valorile pe care trebuie să le aibă în viață.
Cum abordăm copilul pentru a-l transforma într-un adult echilibrat? Ce se întâmplă când unul dintre părinți este autoritar, iar celălalt permisiv? Ce avem de făcut când suntem înconjurați doar de experți în parenting? Detalii în video interviul Focus Press.
Alexandra VASILE
