Guvernul României a suplimentat finanțarea programului ,,Masă sănătoasă în școli“, cu 9,6 milioane de lei, ceea ce va permite ca alți 11.500 de copii să beneficieze de pachetele alimentare sau de mese caldă la școală sau grădiniță. Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.
Guvernul României a decis să suplimenteze finanțarea programului „Masă sănătoasă în școli“ cu 9,5 milioane de lei, ceea ce va permite adăugarea a încă 11.500 de copii care vor beneficia de pachete alimentare sau mese calde la școală sau grădiniță. Astfel, alocarea totală pentru acest program ajunge la 1,139 miliarde lei, sprijinind peste 450.000 de copii din medii defavorizate. Pachetul alimentar este în valoare de 15 lei pe zi și se acordă în zilele în care copiii urmează cursurile.
În județul Constanța, de programul „Masa caldă“ beneficiază elevi din: Lipnița, Seimeni, Constanța, Chirnogeni, Fântănele, Topalu, Cuza Vodă, Pantelimon, Mircea Vodă, Saraiu, Ion Corvin, Negru Vodă, Adamclisi, Horia, Medgidia, Cogealac, 23 August, Murfatlar, Valu lui Traian, Tortoman, Gârliciu, Dobromir, Crucea, Mihai Viteazu, Castelu, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Dumbrăveni, Istria, Siliștea, Cerchezu și Cumpăna, iar anul acesta vor fi 201 beneficiari în plus față de până acum, în anumite școli.
Unitățile de învățământ la care s-au suplimentat locurile sunt: Școala Profesională „Jean Dinu“ din Adamclisi – 1, Școala Gimnazială Nr. 1 Seimeni – 1, Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu – 2, Școala Gimnazială „Nicolae Maraloi“ Saraiu – 3, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu – 4, Școala Gimnazială Nr. 1 Valu lui Traian – 6, Școala Gimnazială „Dan Spătaru“ Aliman – 6, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul“ din Mihai Viteazu – 7, Școala Gimnazială Nr. 1 Chirnogeni – 9, Școala Gimnazială Nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu“ Constanța – 15, Liceul Tehnologic Crucea – 21, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ Cumpăna – 38, Liceul Teoretic Murfatlar – 43, Școala Gimnazială Nr. 1 Castelu, structura Liceului Tehnologic „Dobrogea“ Castelu – 45.
,,Programul «Masă sănătoasă în școli» va primi o alocare suplimentară de 9,5 milioane de lei, ceea ce va însemna că încă 11.500 de copii vor putea beneficia de un pachet alimentar sau de o masă caldă la școală sau la grădiniță. Astfel, finanțarea pentru acest program destinat susținerii elevilor din medii defavorizate va ajunge la peste 1,139 miliarde de lei, ceea ce înseamnă peste 450.000 de copii care vor primi un pachet alimentar sau o masă caldă. Pachetul alimentar este în valoare de 15 lei pe zi și se acordă în zilele în care copiii urmează cursurile“, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței de guvern.
Andreea CONDURACHE




























