PSD Constanța îl susține necondiționat pe primarul din Agigea

0
161

Președintele Organizației Județene PSD Constanța a transmis că întreaga filială este alături de primarul localității Agigea, Cristian Cîrjaliu, și îl sprijină necondiționat în fața atacurilor USR Constanța, prin care se încearcă nejustificat demiterea/suspendarea sa din funcție.

„Primarii PSD sunt – ca și cei ai PNL și ai celorlalte formațiuni politice – oameni cinstiți și integri, până când Justiția nu se pronunță altfel. Dar primarii noștri sunt prea des ținta unor «furci caudine» inchizitoriale, pe care în special USR-PLUS le flutură amenințător, nu numai la Constanța… Tocmai de aceea, ei trebuie să știe că le suntem alături și nu vom permite ca asupra lor să se exercite presiuni, intimidări, încercări de racolare și abdicări de la jurământul pe care l-au depus, odată cu încredințarea mandatului câștigat prin alegeri libere. Pentru că, dornici de vendete sterile, gânduri revanșarde și contestarea  rezultatelor legitime ale alegerilor, reprezentanții sinistrei coaliții de la guvernare fac orice pentru ca rezultatul votului democratic să fie contestat“, a declarat Felix Stroe, președintele PSD Constanța.  

De altfel, primarul Cristian Cîrjaliu a susținut că va contesta autenticitatea semnăturilor și modul în care ele au fost strânse.

„Sperăm că Instituția Prefectului va trata cu maximă seriozitate această încercare penibilă de a demite un edil legitim ales și fără nicio faptă care, conform legii, să-i poată fi până acum imputată. Privim cu atenție modul în care se va trata această «solicitare», mai ales că s-au adăugat și presiunile președintelui Senatului, Anca Dragu, mai ales având în vedere precedentele acțiuni legate de alegerea viceprimarilor de la Hârșova… De aceea, Organizația Județeană PSD Constanța este alături de orice primar supus presiunilor politice, abuzive, indiferent de culoarea sa politică. Pentru că, în mijlocul unei crize politice majore, fără precedent, este posibil ca tocmai (puținii) primari ai USR-PLUS să fie următoarele victime ale unor manevre similare, de suspendare sau demitere din funcție, din partea foștilor lor parteneri de coaliție…“, a concluzionat Felix Stroe.

V.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.