Psihologia are uneori darul rar de a pune în cuvinte ceea ce oamenii trăiesc în tăcere. Iar în momentul în care cei care caută, cei care învață și cei care profesează se întâlnesc în același loc, se creează mai mult decât un program de conferințe, ia naștere o comunitate care gândește, întreabă, ascultă și se transformă. Așa s-au trăit Zilele Psihologiei Dobrogene: ca un exercițiu colectiv de introspecție, dialog și claritate.
Două zile, 15–16 noiembrie, peste 150 de participanți: psihologi, profesori, studenți, specialiști din domeniul educației, zeci de teme, confesiuni academice, studii, experiențe de cabinet și exerciții cu miză personală, toate au transformat sălile Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța într-un laborator viu al psihologiei trăite, practicate și împărtășite.
Evenimentul a adus sub același acoperiș profesioniști cu experiență, tineri aflați la început de drum, invitați din România și Republica Moldova și un public dornic să înțeleagă mecanismele invizibile ale minții.
Deschiderea oficială a aparținut prof. univ. dr. habil. Mihaela Rus, președintele Colegiului Psihologilor din România – Filiala Constanța și prodecan al Facultății de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității „Ovidius”.

În fața unei săli pline, prof. univ. dr. habil. Mihaela Rus a transmis un mesaj simplu, dar elocvent și care a arătat de la început energia din spatele evenimentului: „Vă mulțumesc tuturor celor care s-au înscris, peste o sută cincizeci de înscriși, de aceea s-au sistat aceste înscrieri. Ne vom regăsi pe sălile de conferințe, sălile atelierelor. Avem o zi de sâmbătă destul de plină astăzi, cu ateliere în prima parte a zilei”.
În timp ce vorbea, era clar: acesta nu era doar un program, ci o invitație la explorare. Programul a fost divers, provocator, teme variate, de la psihologie clinică și psihologie educațională, până la neuroștiințe, dezvoltare personală și psihologie socială.
Titlurile atelierelor au funcționat ca oglinzi: „Stima de sine și autovalidarea socială” – Mihaela Rus și Mihaela Băiceanu; „Mitul fericirii nu e doar mit” – Tatiana Barbaros; „Întâlnire cu Sfârşitul. Viziunea asupra morţii şi psihologia doliului în comunitățile tradiționale româneşti” – Cătălin Stoian; „Destinul uman între scenariu de viață și realitate” – Cristinel Bălan; „De ce oamenii inteligenți fac greșeli prostești?” – Mihaela Vlădan; „Cum faci față criticului interior?” – Doina Ipate; „Leadership conducerea și influența sănătoasă în relațiile umane” – Mirela Ion; „Dincolo de pădure: magia poveştilor, feminine” ca hartă a tranzițiilor și inițierii” – Oxana Sevcenco; „Inteligența emoțională – Resursă pentru sănătatea relațiilor și succesul comunității” – Laura Secu; „Outside the Box – provocări și adaptare” – Elena Onciul; „O experiență în încurajare și „Stabilizarea şi mobilizarea resurselor interioare în abordarea pacientului psihosomatic” – Ruslan Rotaru.
Participanții au trecut prin teme care, în mod obișnuit, rămân nerostite sau amânate, greșeli, rușine, scenarii de viață, identitate, sens, vulnerabilitate.
Psihologia a unit două țări
Prezența specialiștilor din Republica Moldova a adăugat evenimentului o dimensiune internațională, consolidând punți profesionale și academice deja construite.
Apropierea profesională și culturală a fost subliniată chiar din deschidere. În acest sens, prof. univ. dr. habil. Mihaela Rus a subliniat „Mulțumesc colegilor din Republica Moldova care au răspuns pozitiv invitației noastre.
Filiala Constanța a Colegiului Psihologilor din România are un acord de parteneriat cu Centrul Județean de Expertize Judiciare al Ministerului Justiției din Republica Moldova și este foarte important că sunteți aici ca practicieni, pentru că încercăm să facem schimb de bune practici”.
Și, privind spre viitor, a urmat o promisiune: nu doar colaborare, ci continuitate: „Sperăm să fim și noi prezenți în Republica Moldova, la un moment dat, la un eveniment pe care îl vom organiza împreună”.
Colegiul Pedagogic formează viitoarele generații de psihologi
Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” nu a fost ales întâmplător. Este locul în care mulți tineri încep să simtă chemarea psihologiei.
Gazdele au primit evenimentul cu entuziasm, fapt menționat cu recunoștință: „Doamna director Anamaria Ciubotaru mi-a răspuns prezent și a zis: «Da, cum să nu facem la Liceul Pedagogic?» Știm că de aici vine bazinul cel mai reprezentativ către Facultatea de Psihologie”, a mărturisit prof.univ.dr.habil Mihaela Rus.
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Ovidius”, reprezentată de lect. univ. dr. Claudia Sălceanu, prodecan cu atribuții în domeniul cercetării și inovării și lect.univ.dr. Carmen Mihaela Băiceanu, prodecan în relaţia cu Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, precum și cu Centrul Județean de Resurse Educaționale.
Parteneriatele academice cu Universitatea „Ovidius”, reprezentată în sala de deschidere de lector univ. dr. Claudia Sălceanu și lector univ. dr. Carmen Mihaela Băiceanu, au confirmat miza educațională reală a evenimentului.

Nu în ultimul rând, gazda, Colegiul Pedagogic, a fost menționată cu recunoștință de prof.univ.dr.habil Mihaela Rus: „Doamna director Anamaria Ciubotaru mi-a răspuns prezent și a zis: «Da, cum să nu facem la Liceul Pedagogic? Știm că de aici vine bazinul cel mai reprezentativ către Facultatea de Psihologie”. La Zilele Psihologiei Dobrogene au fost prezenți și preotul Eugen Tănescu, profesor, psihoterapeut, jurnalist și ingine; dr. Adriana Câmpeanu, președintele Asociației Sofya Tomitană; Loredana Teodorescu și Ramona Balica de la AFAD.
Finalul evenimentului a lăsat în urmă nu doar fotografii, certificate și programul bifat, ci ideea clară că psihologia poate și trebuie să fie accesibilă: discutată, aplicată, împărtășită. Sau, în cuvintele organizatorilor: „Am denumit evenimentul Zilele Psihologiei Dobrogene deoarece, pe de o parte, îi reunim pe psihologii din Dobrogea, care își prezintă oferta profesională și expertiza în diverse domenii de specializare.
Pe de altă parte, așa cum ați observat, evenimentul este deschis tuturor, nu doar psihologilor. De aceea am considerat potrivit ca această întâlnire să fie, în același timp, și o formă de porți deschise ale psihologiei dobrogene la Constanța. Oricine dorește poate participa și vă mulțumesc atât pentru prezență, cât și pentru implicare activă”.

Un eveniment nu e memorabil prin agendă, ci prin ceea ce lasă în cei care au fost acolo. Iar Zilele Psihologiei Dobrogene au lăsat ceva important: o comunitate mai unită și o profesie mai vizibilă.
În concluzie, Zilele Psihologiei Dobrogene au reușit să transforme un program academic într-un context formativ viu și util pentru educație, contribuind la consolidarea unei comunități profesioniste preocupate de sănătatea mintală și de dezvoltarea omului în toate dimensiunile sale.
Alexandra VASILE



























