Cazurile în care anumite persoane dubioase au intrat abuziv peste oameni în case, sub „umbrela“ unor firme de recuperări creanțe, au fost din ce în ce mai puține, însă nu au dispărut complet. Fiecare dintre noi cunoaștem sau am cunoscut persoane care s-au confruntat cu probleme legate de datorii și care au avut poprire pe conturi sau au fost executate silit.
În unele cazuri, au fost persoane care s-au trezit, la ore târzii chiar, cu persoane dubioase care le-au intrat în curți și le-au ridicat unele bunuri, în numele unor instituții financiare, în contul unor datorii. Altele au fost deposedate de autoturismele luate în leasing direct pe stradă, cazuri care au ajuns în instanță.
Însă întrebarea care se ridică în astfel de situații este: „Sunt legale aceste moduri prin care sunt recuperate creanțele?“
Potrivit specialiștilor, într-o astfel de situație este clar că este vorba despre o situație nelegală și poate îmbrăca inclusiv forma unei infracțiuni. Poate fi vorba despre acei cămătari care dau bani cu camătă și care „recuperează“ sumele de bani.
În cazul firmelor de recuperare creanțe, în mod normal acestea acționează prin salariații pe care îi au, iar dacă se consideră că aceștia au acționat nelegal (la ore târzii, de către persoane dubioase, fără documente etc.), se recomandă să fie solicită Poliția, să se facă plângere, pentru ca oamenii legii să vină și să legitimeze persoanele respective, să vadă despre ce este vorba.
Ce spun specialiștii
„Într-un astfel de caz, în mod evident că discutăm despre un abuz care intră în sfera ilicitului penal, în sensul în care recuperatorul de creanță nici măcar nu poate să intre în curtea unei persoane fizice sau juridice.
Dacă discutăm, în schimb, despre posibilitatea unui executor judecătoresc de a intra într-o incintă sau de a efectua un act de executare silită, respectiv acela de sechestrare și ridicare a mașinii, de exemplu, nici aici nu discutăm despre o procedură legală, având în vedere că executarea silită se poate desfășura doar între ora 6.00 dimineața și ora 20.00 seara.
Există, într-adevăr, situații de excepție, însă ele trebuie să fie încuviințate de către instanța de judecată“, ne-a declarat avocatul Adrian Cuculis.
Daniel ALBU




























