Reprezentanții Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană s-au mobilizat și au donat sânge. Aceștia au lansat un apel către toți cetățenii îndemnându-i să le urmeze exemplul.

„Noi ne-am mobilizat și am mers la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta pentru că, în această perioadă, este mare nevoie de sânge. Am completat un chestionar, am făcut câteva teste preliminare, apoi am așteptat, disciplinați, să ne vină rândul la recoltare. Puteți și voi să ne urmați exemplul!„, au precizat reprezentanții Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană. Printre cei care au donat sânge s-a numărat și locotenentul Anca Medrea, purtătorul de cuvânt al Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană.





























