Răfuiala din 20 iunie 2022, de la Cogealac, când mai mulți indivizi din județul Tulcea s-au bătut, ziua în amiaza mare, cu unii localnici din comună, continuă cu noi demersuri în instanță.
Dosarul omorului cauzat de o răfuială în public, din luna iunie 2022, de la Cogealac, în care șase persoane au fost trimise în judecată, continuă cu noi demersuri. La ultimul termen, de miercuri, 18 mai a.c., instanța de fond a amânat cauza pentru data de 7 iunie a.c., pentru revizionarea imaginilor foto/video depuse la dosar, dar și pentru discutarea posibilității schimbării încadrării juridice. De asemenea, inculpații care vor dori să fie audiați vor depune declarații.
Situația de fapt
La data menționată, mai multe persoane au venit din județul Tulcea, în localitatea constănțeană Cogealac, pentru a se răfui cu un bărbat cu care se aflau în conflict. Totul a degenerat, astfel încât un bărbat din rândul tulcenilor a decedat pe loc, după ce un pietroi a pătruns prin geamul mașinii și l-a lovit direct în cap.
În urma acestui episod, a fost deschis dosar penal pentru omor, instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, iar șase persoane implicate au fost arestate. Ulterior, acestea au fost trimise în judecată, în luna august a anului trecut, prin rechizitoriu pentru omor calificat, tentativă la omor și tulburarea liniștii publice.
De precizat că infracțiunea de omor calificat a fost reținută în sarcina lui Gabriel Nicolae Dima, în cazul căruia anchetatorii au stabilit că a mai comis, anterior, o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor. Acesta riscă pedeapsa cea mai grea, constând în închisoare de la 10 la 20 de ani, la care ar putea fi adăugate și alte sporuri de pedeapsă, pentru celelalte infracțiuni.
Cei șase inculpați se află în stare de arest, chiar dacă au cerut, în mai multe rânduri, să li se înlocuiască această măsura cu una mai puțin restrictivă, cum ar fi arestul la domiciliu.
Daniel ALBU