În perioada 2018 – 2023, Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia a avut trei directori generali și 26 de administratori provizorii în Consiliul de Administrație. Societatea a fost înființată în anul 1991 și are ca obiect principal de activitate CAEN 8299 – Alte activități de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a. – Participarea la administrarea societății mixte Damen Shipyard Mangalia SA. Dar haideți să vedem cine sunt și cu ce se ocupă cei trei directori și cei 26 de administratori care au condus compania în ultimii ani.
Ioan Griguță, Romulus Dumitrana și Doru Jianu sunt cei trei directori care au condus șantierul naval în perioada 2018 – 2023.
Ioan Griguță a fost numit director general prin decizia Consiliului de Administrație din 17 martie 2016 și a tronat în funcție până pe 17 martie 2020. Griguță a fost consilier local al PDL Mangalia. Acesta a fost și reprezentantul Șantierului Naval 2 Mai SA în Adunarea Generală Ordinară a Asociaților Damen Mangalia. Anterior, Griguță a fost în Consiliul de Administrație, fiind înlocuit, după cinci ani de mandat, de Dan Lucian Georgescu, fost director al Goldterm SA.
Este licenţiat ca inginer, din anul 1990, în cadrul Institutului Politehnic „Ghe. Asachi“ din Iaşi, Facultatea Mecanică-Metalurgie, specializarea metalurgie-turnătorie. S-a perfecţionat pe tot parcursul timpului, participând la următoarele cursuri: Management hotelier – formare managerială (1999), Legislaţie privind securitatea şi sănătatea în muncă (2001), Expert achiziţii publice (2009), Managementul organizaţional al situaţiilor de urgenţă (2011), Managementul organizaţiei (2012), Managementul fondurilor europene (2013), Managementul afacerilor (2014).
După expirarea mandatului, în locul său a fost numit fostul administrator public al municipiului Mangalia, Romulus Dumitrana. Acesta a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai primarului Cristian Radu. Dumitrana a ocupat funcția de administrator public al orașului până în anul 2017. Pentru puțin timp, acesta a fost și director al Administrației Domeniului Public și Privat Mangalia. Romulus Dumitrana a fost director interimar al Șantierului Naval 2 Mai în perioada 18 martie 2020 – 17 mai 2022, fiind numit în urma mai multor decizii ale Consiliului de Administrație.

Apoi, în locul său, director general interimar a fost numit Doru Jianu. Anterior, acesta a fost director la Șantierul Naval Mangalia, fiind considerat unul dintre cei mai longevivi directori de stat din județul Constanța.
În ultima declarație de avere, Doru Jianu a menționat că are opt terenuri intravilane și două agricole. O parte dintre acestea sunt situate în comuna Brastavățu din județul Olt, iar altele sunt în Mangalia. Totodată, deține un apartament, o casă de locuit și trei spații comerciale în Mangalia, un apartament în municipiul Constanța și o casă în comuna Brastavățu. De asemenea, sunt menționate și trei autoturisme, după cum urmează: un Volkswagen Golf 1 TSI fabricat în 2019, un Volkswagen Tiguan fabricat în 2020, dar și o Dacia Logan fabricată în 2018.
Situația administratorilor provizorii în Consiliul de Administrație
În aceeași perioadă, în Consiliul de Administrație au fost 26 de membri, dintre care 16 bărbați și zece femei.
Vlad Victor Cazana a fost administrator provizoriu în Consiliul de Administrație pentru patru mandate, fiecare cu o perioadă de patru luni. În prezent, Cazana este director în cadrul Ministerului Economiei, administrator la ROMAERO, dar și administrator la Șantierul Naval Mangalia SA.
Maria Claudia Baicu a avut un mandat de administrator provizoriu. Aceasta a fost și administrator special al Moldomin SA și Uzina Mecanică Plopeni, salariat al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA, dar și director al Direcției Juridice a Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.
Andra Ruxandra Neacșu a avut patru mandate, Mirela Popină a avut cinci, Adrian Mitroi trei, iar Nicoleta Anda Onețiu șapte mandate.
Nicoleta Anda Onețiu este geograf, lector universitar doctor la Universitatea ,,Dimitre Cantemie“ din București și a fost și consilier superior la Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive.
Iolanda Anamaria Babău a fost Miss World Next Top Model, în 2022
Iolanda Anamaria Babău a fost numită administrator al societății în 2 aprilie 2019, mandatul fiindu-i prelungit de două ori. A absolvit Academia de Studii Economice din București, fiind licențiată în Relații Internaționale. Ea a fost și consilier în Ministerul Economiei și în cel al Sănătății, dar a lucrat și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4. A fost și director de cabinet la Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale. Babău este din Bihor și a devenit Miss World Next Top Model în 2022. Totodată, a fost declarată Miss Popularitate la Miss Globe 2022, un concurs de frumusețe desfășurat în Albania.

Victor Florin Dumitriu a prins două mandate consecutive, în perioada 2 aprile – 2 iunie 2019 și 3 iunie – 3 octombrie 2019. Este licențiat al Facultății de Finanțe – Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din București. De-a lungul carierei sale, Dumitriu a ocupat funcții importante în sectorul guvernamental. În perioada 1994 – 1997, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Turismului, în perioada 2000 – 2001 a deținut funcția de secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Investiții Străine, în perioada 2002 – 2004 a fost vicepreședinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, iar în perioada 2009 – 2020 a fost consultant pe probleme economice și financiare, consultat financiar, dar și consilier pe probleme economice la un cabinet parlamentar senatorial și consilier personal al ministrului Finanțelor Publice.
Consilierul personal al lui Liviu Dragnea, administrator în șantierul naval
Claudia Elena Frunzete a fost administrator pentru un singur mandat. Aceasta este o apropiată a fostului lider PSD, Liviu Dragnea. A fost specialist marketing la PSD, dar și consilier personal a ministrului Dezvoltării Regionale de atunci, adică Liviu Dragnea. Totodată, Claudia Elena Frunzete este și membru în Consiliul Național de Integritate.
Eduard Gabriel Matei, în prezent director în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a fost administrator al Șantierului Naval 2 Mai pentru două mandate. Totodată, în trecut a fost și secretar de stat în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Pe 30 iulie 2020 s-a aprobat alegerea noilor administratori provizorii ai societății: Ionuț Constantinescu, Iulian Drăgoi și Valerica Măitan, începând cu 8 august 2020. Cei trei au avut câte cinci mandate fiecare.
Ionuț Constantinescu este, în prezent, consilier local și președintele PNL Cerchezu și este de profesie economist. În 2019, a fost declarat ,,primul fermier campion la floarea-soarelului din județul Constanța“.

Iulian Drăgoi este fost comandant de navă și consilier în cadrul Primăriei Municipiului Mangalia.
Valerica Maitan a fost consilier superior în Ministerul Economiei – Direcția de Privatizare Postprivatizare, în perioada mai 2020 – februarie 2021. A fost și membru al CA al Cupru Min SA Abrud, dar și președintele CA al Băița SA.
O americancă și un olandez, administratori provizorii ai șantierului
Pe 3 iulie 2021, Adunarea Generală a Acționarilor a numit un nou Consiliul de Administrație, format din Madeline Dalila Alexander, Peter A.M. Jansen și Ionuț Adrian Zainea.
Madeline Dalila Alexander s-a născut în România, însă a crescut și a studiat în Statele Unite ale Americii. În 2013 a devenit partener coordonator audit și servicii de risc în cadrul Deloitte România, după unsprezece ani de management în cadrul companiei. Totodată, a fost director în Consiliul de Administrație al Camerei de Comerț Americane și consilier al ministrului de Finanțe, în 2004. Este licențiată în contabilitate, fiind absolventă a Universității Internaționale din Florida. De asemenea, a fost și administrator provizoriu – membru în Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA, fiind numită din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Peter A.M. Jansen este olandez și are o îndelungată experiență profesională. A fost membru al Consiliului de Administrație (membru independent) al societății Romgaz, lector asociat la London School of Business and Finance, reprezentant al Boston Consulting Group (BCG) în România, director la Sanoma Hearst România, vicepreședinte pentru Dezvoltarea Afacerilor la VNU Olanda. Dar și președinte al Uniunii Agențiilor de Publicitate din România, membru fondator și membru al Consiliului de Administrație al Camerei de Comerț Olanda – România.

Cât despre Ionuț Adrian Zainea, acesta este din Mangalia și a fost angajat al Daewoo Mangalia Shipyard Mangalia.
Cei trei au avut un singur mandat.
Dorinel Colgiu, directorul Goldterm Mangalia, a fost numit administrator provizoriu al Șantierului Naval 2 Mai în urma ședinței Adunării Generale Ordinare a Acționarilor. Alături de el, însărcinați cu aceleași atribuții au fost votați Victor Paul Dobre și Lăcrămioara Daniela Nicoară.
Dorinel Colgiu a avut un singur mandat, Victor Paul Dobre tot unul, iar Lăcrămioara Daniela Nicoară, șase mandate.
Fostul deputat Victor Paul Dobre a prins un singur mandat de administrator
Victor Paul Dobre a fost, timp de 20 de ani, președinte al PNL Galați și a avut patru mandate de deputat. Anul trecut, a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Acesta a mai ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în perioada 2005 – 2008, dar și pe cea de ministru delegat pentru administrație în Ministerul Administrației și Internelor, în anul 2012, precum și de vicepreședinte al Adunării Parlamentare a OSCE.

Lăcrămioara Daniela Nicoară este consilier superior în cadrul Ministerului Economiei – Direcția Industria de Apărare, pregătirea economiei pentru apărare. Este licențiată în științe juridice, specializarea Drept, în cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza“ Iași și a lucrat, de-a lungul anilor, ca și colaborator în cabinete de avocatură, consilier juridic într-o societate ce se ocupa cu intermedieri în comerțul cu produse diverse, a fost șeful Departamentului Juridic al Grupului Feroviar Român SA, director parteneriate în Fincop Broker de Pensii Private SRL, dar și șef Serviciu Juridic al Salve Broker de Asigurare SRL București.
Consilierul personal al ministrului Spătaru a ajuns în conducerea șantierului
De la începutul lunii februarie 2022, Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia a avut un nou Consiliu de Administrație, din care au făcut parte Emilia Mirela David și Dan Constantin Dobrea.
Emilia Mirela David este, din decembrie 2021, consilierul personal a ministrului PSD al Economiei, Florin Marian Spătaru. Lucrează, din 2017, în Ministerul Economiei, iar înainte a fost operator de telecomunicații la Radiocom și operator Vodafone. Totodată, aceasta a fost și membru al CA al Uzinei Mecanica Plopeni SA. Ea a avut nouă mandate în Consiliul de Administrație al Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia.
Dan Constantin Dobrea a absolvit Facultatea de Construcții și Arhitectură din cadrul Universității ,,Gheorghe Asachi“ din Iași, în anul 1991. Pe lângă șantierul din Mangalia, Dobrea a mai fost membru în CA al Societății Naționale a Sării, dar și director general, a fost inspector principal superior în Primăria Municipiului Galați, dar și în Primăria Lehliu Gară, director într-o societatea de brokeraj în asigurări din Galați, membru al CA al Apă Canal SA, director de sucursală la Omniasig SA Galați, dar și manager al Galtrade SRL Galați, o firmă ce se ocupă cu distribuția produselor siderurgice și petrochimice.

Acesta a fost înlocuit cu Viorel Beleuzu. Beleuzu a fost director la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, apoi la Departamentul pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului, dar și membru în Consiliul de Administrație al Damen Shipyards SA Mangalia. Totodată, a fost administrator la Romaero SA, Avioane Craiova SA, IOR SA, Vinalcool SA Oradea, Simpas SA Alexandria și Uzina Mecanică SA Plopeni, toate companii în care statul este acționar.
În urma hotărârii AGOA din 25 aprilie 2023, Lăcrămioara Daniela Nicoară a fost înlocuită cu constănțeancă Luminița Vlădescu. Aceasta a fost viceprimar al municipiului Medgidia și aspirant, în 2020 și 2024, la postul de primar. În trecut, a lucrat și la CFR Constanța, a fost consilier de credite, dar și contabil.

Gabriela Cătălina Danciu este asistent universitat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, fiind licențiată în Științe Politice. Are un master tot în Științe Politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și doctorat în sociologie la Universitatea București.
În prezent, administratori ai Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia sunt Gabriela Danciu, Emilia Mirela David și Luminița Vlădescu.
În anul 2023, societatea a înregistrat un profit net de 705 lei și o cifră de afaceri de 3.682.610 lei, cu opt angajați.
Veniturile totale nete ale membrilor Consiliului de Administrație, în anul 2023: Constantin Dan Dobrea – 511 lei, Emilia Mirela David – 24.564 de lei, Lăcrămioara Daniela Nicoară – 6.245 de lei, Viorel Beleuzu – 17.424 de lei, Luminița Vlădescu – 15.724 de lei, Gabriela Cătălina Danciu – 6.629 de lei, Doru Jianu – 74.628 de lei.
Andreea CONDURACHE
Datorită acestor specialiști sa ajuns să se puna pe butuci Șantierul Naval. Ei stau bine mersi în vilele lor somptuoase iar cei care s-au dedicat prin munca acum stau la portile vestului sa găseasca un job. Rușine , totul este politic, o tară condusă de turnători, hoți, șmenari.
mai portivita a fost coafeza pesedista, pregatire beton! Pardon, breton.