La 24 iunie, românii marchează Sânzienele sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin ortodox care consemnează în aceeaşi zi şi pe Sfântul Ioan cel Nou şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sărbătoarea Sânzienelor marchează în calendarul popular începutul verii, la 3 zile după solstiţiul de vară, şi i se mai spune de aceea şi Cap de vară, e celebrată din vechime și figurează şi în calendarul ortodox.
Sânzienele sau Drăgaica, celebrate pe 24 iunie, reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.
Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.
Vineri, 24 iunie, când sărbătorim Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica) și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul hramului. Tot vineri, de la ora 23.00, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
A.V.



























