Scandal în noaptea de Înviere la Hârşova! Oamenii legii au fost solicitaţi să intervină la un scandal izbucnit într-o casă locuită de mai mulţi romi. Apelul a fost efectuat prin 112, la faţa locului deplansându-se poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali.
Unul dintre indivizi a început să devină recalcitrant şi, pentru că se apropia ameninţător de oamenii legii, unul dintre jandarmi a folosit spray-ul lacrimogen. Gestul i-a liniştit brusc pe scandalagii, stabilindu-se că cei care se certau în casa respectivă sunt tată şi fiu. Ambii au primit amendă de câte 500 de lei pentru tulburarea ordinii publice.
Ce spun oamenii legii:
La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 23.55, polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că la locuința rudelor sale este gălăgie și se sparg geamuri.
Deplasați la fața locului, polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au constatat că un bărbat, de 40 de ani se află în stare de ebrietate și are un conflict cu rudele sale, care locuiesc în același imobil.
Forțele de ordine au încercat să aplaneze conflictul, însă bărbatul în cauză, dar și fiul acestuia, de 23 de ani, au devenit recalcitranți, moment în care jandarmii au folosit spray-ul din dotare, cei doi intrând înapoi în locuință.
Incidentul a fost aplanat, iar cele două persoane au fost amendate cu 500 de lei fiecare, conform Legii 61/1991, pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova.
Cu privire la situația de autoizolare în care se aflau cele două persoane, menționăm faptul că acestea s-au aflat în autoizolare la domiciliu în perioada 07-20 aprilie a.c., fiind verificate zilnic de forțele de ordine.
M.M.