Începând de luna aceasta, o mare parte din legislația privind construcțiile, urbanismul și amenajarea teritoriului va fi reunită într-un singur act normativ: Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Noul Cod va abroga integral Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, precum și cea mai mare parte a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Noul normativ prezintă o serie de avantaje pentru populație.
Una dintre cele mai importante noutăți este introducerea unei proceduri simplificate de notificarre pentru anumite lucrări. Astfel, în cazurile enumerate expres de lege, cetățenii nu vor mai fi obligați să obțină autorizația clasică de construire, dar nici nu vor putea începe lucrările pe baza unei simple adrese trimise primăriei.
Notificarea va trebui însoțită de un proiect tehnic de execuție cu un conținut simplificat, întocmit și semnat de specialiști, de dovada achitării taxelor prevăzute de lege și, după caz, de documente suplimentare.
Scopul principal al schimbării este accelerarea investițiilor și reducerea perioadelor de așteptare. Codul permite să fie ”lucrări de construire pe baza unui proiect realizat de colective de arhitecți, ingineri constructori și ingineri proiectanți de instalații, precum și de alte tipuri de ingineri în raport cu specificul proiectelor, fiecare specialist elaborând proiectul doar potrivit competențelor dobândite în condițiile legii pe domeniile de studii, cu respectarea legislației privind calitatea în construcții și a studiilor absolvite, regulamentelor locale de urbanism, în baza procedurii simplificate de notificare”.
Prin urmare, deși pentru anumite lucrări este eliminată obligația obținerii autorizației clasice, proiectarea tehnică și respectarea normelor privind calitatea în construcții (verificarea de către un diriginte de șantier), urbanismul, protecția mediului și patrimoniul cultural rămân obligatorii.
Lucrările care pot fi realizate prin notificare sunt împărțite, în principal, în două categorii: construcții noi și intervenții asupra construcțiilor existente.
Ce construcții noi poți ridica la sate doar cu notificare
În privința construcțiilor noi, procedura simplificată vizează în special la sate. În intravilanul localităților rurale, în afara zonelor protejate și a zonelor de protecție a monumentelor istorice, vor putea fi construite prin notificare clădiri și construcții exterioare locuințelor unifamiliale, precum garaje, terase acoperite, pergole, bucătării de vară, chioșcuri, piscine sau grupuri sanitare.
Suprafața acestora nu va putea depăși, cumulat, 50 de metri pătrați. În această categorie sunt incluse și construcțiile mai mici de 20 de metri pătrați realizate cu fundație, cu caracter permanent și nedemontabil. Facilitatea nu se aplică însă localităților rurale aflate în zone metropolitane.
Tot printr-o notificare va putea fi construită o singură locuință unifamilială cu acces și lot propriu, având regim de înălțime parter sau demisol și parter, fără subsol, și o suprafață desfășurată de maximum 150 de metri pătrați. Potrivit noii legi, casa trebuie să fie amplasată în intravilanul rural, în afara zonelor protejate și să respecte regulamentul de urbanism aplicabil în zona respectivă.
Locuința va putea fi realizată fie în baza unui proiect-tip pus la dispoziție de autoritățile publice centrale sau locale, fie în baza unui proiect individual întocmit de o echipă formată din arhitecți cu drept de semnătură și ingineri proiectanți de structuri și instalații.
Proiectul trebuie să respecte Ghidul de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural și să fie avizat de arhitectul-șef al județului.
Pentru această categorie sunt obligatorii și studiul geotehnic și studiul topografic, necesare adaptării proiectului la condițiile concrete ale terenului.
Reguli mai permisive pentru modificarea clădirilor și apartamentelor existente
În ceea ce privește clădirile existente, procedura simplificată va putea fi folosită pentru realizarea unor împrejmuiri noi prin desființarea celor existente, cu respectarea reglementărilor urbanistice aplicabile, precum și pentru înlocuirea acoperișului în aceeași formă sau pentru reconfigurarea și înălțarea acestuia cu maximum 0,50 metri. Înălțimea la streașină și la coamă trebuie să rămână în limitele admise de regulamentul de urbanism.
Tot prin notificare vor putea fi amenajate mansarde în podurile existente ale locuințelor unifamiliale, inclusiv prin realizarea circulațiilor verticale și a scărilor interioare, dacă nu se modifică volumetria de ansamblu a clădirii și nu sunt necesare lucrări de consolidare.
La blocuri vor putea fi renovate sau extinse bucătăriile și băile și vor putea fi închise unitar logiile și balcoanele. Aplicarea procedurii nu înlătură însă obligațiile privind aspectul unitar al fațadei și nici eventualele acorduri necesare potrivit legislației condominiilor și regulilor locale.
La locuințele unifamiliale vor putea fi modificate compartimentările și remodelați pereții interiori nestructurali sau pereții exteriori, cu condiția să nu fie schimbate dimensiunile casei și să nu fie afectată structura de rezistență. De asemenea, vor fi permise remodelări ale fațadelor care nu au rol structural portant și lucrări de reabilitare energetică unitară a anvelopei sau acoperișului la clădirile de locuit individuale cu maximum trei niveluri, dacă nu este schimbat sistemul constructiv al acoperișului.
Vor putea fi montate și compartimentări interioare nestructurale, demontabile, realizate din gips-carton sau din alte materiale ușoare, dacă nu sunt afectate căile de evacuare, instalațiile de securitate la incendiu ori nivelul de stabilitate la foc al construcției.
Procedura notificării va putea fi folosită și pentru extinderea sau schimbarea destinației unor încăperi din clădiri existente, în vederea amenajării unor grupuri sanitare sau camere tehnice cu suprafețe de maximum 25 de metri pătrați, precum și pentru lucrări de întreținere periodică și reparații curente la rețelele edilitare și la instalațiile aferente.
Schimbarea destinației unui spațiu va putea fi realizată prin notificare numai dacă nu sunt necesare alte lucrări de construire sau desființare pentru care legea cere autorizație și numai dacă noua funcțiune comercială sau de birouri cu acces public este permisă de documentațiile de urbanism aprobate.
Principalele lucrări enumerate mai sus pot fi realizate prin notificare numai în afara zonelor construite protejate și a zonelor de protecție a monumentelor istorice. Noua lege prevede, totuși, o procedură distinctă pentru anumite lucrări minore de reparații și întreținere executate în asemenea zone. În aceste situații sunt necesare notificarea serviciului deconcentrat competent în domeniul patrimoniului cultural și acordul scris al acestuia.
Dacă Primăria nu răspunde în termenul stabilit intervine aprobarea tacită
Pentru utilizarea procedurii simplificate, titularul unui drept asupra imobilului trebuie să transmită primăriei, înainte de începerea lucrărilor, formularul oficial de notificare și proiectul tehnic de execuție cu conținut simplificat, împreună cu dovada achitării taxelor și cu eventualele documentații suplimentare cerute de lege. Documentele pot fi depuse în format scris, la sediul autorității, sau în format digital. Primăria confirmă primirea notificării digitale, respectiv depunerea documentelor scrise.
Autoritatea locală are la dispoziție 15 zile lucrătoare pentru analizarea notificării. În acest interval poate solicita clarificări tehnice sau documente suplimentare, poate impune obținerea unor avize și acorduri, poate comunica faptul că lucrările necesită o autorizație de construire sau poate respinge motivat notificarea dacă proiectul contravine documentațiilor de urbanism, reglementărilor legale ori altor condiții obligatorii.
Dacă primăria nu transmite niciun răspuns în termenul de 15 zile lucrătoare, intervine aprobarea tacită. Totuși, lucrările nu pot începe imediat după expirarea acestui termen. Potrivit noului Cod, începerea lucrărilor este permisă numai după trecerea unui termen suplimentar de 15 zile calendaristice de la împlinirea termenului pentru aprobarea tacită. Dacă primăria a solicitat clarificări, documente, avize sau obținerea unei autorizații, lucrările pot începe numai după îndeplinirea integrală a condițiilor comunicate și după respectarea termenului prevăzut de lege.
Prin urmare, noua procedură elimină autorizația clasică pentru anumite lucrări expres prevăzute, dar nu înseamnă că acestea vor putea fi realizate fără proiect, fără taxe, fără respectarea regulilor de urbanism sau imediat după trimiterea unei simple înștiințări. Răspunderea pentru legalitatea și calitatea lucrărilor revine beneficiarului, proiectanților și executanților.
Legea a fost publicată deja în Monitorul Oficial și va intra în vigoare la data de 25 august.
Daniel ALBU



























