PSD Constanţa s-a întrunit marţi, 4 august, în şedinţă, pentru validarea candidaţilor la primăriile din judeţ. Una dintre decizii este că Adrian Stan nu va fi candidatul PSD.
O altă decizie interesantă este legată de excluderea unor membri, pentru neimplicare, după cum urmează:
Martinescu Gheorghe – viceprimar, Organizaţia Locală Pantelimon;
Vancea Mihai şi Dumitru Eugen – viceprimar, respectiv consilieri locali, de la Organizaţia Locală Cuza Vodă;
Niţă Marius Daniel şi Niţă Luminiţa – viceprimar (care a anunţat că va candida pentru Primăria Agigea din partea PER – n.r.), respectiv consilier judeţean, de la Organizaţia Locală Agigea;
Ghenea Laura – consilier local, Organizaţia Locală Eforie.
De asemenea, Mirela Matichescu (administratorul judeţului Constanţa) pierde funcţia de conducere din Biroul Permanent Judeţean al PSD Constanţa. Din câte se pare, aceasta a refuzat să candideze pentru Primăria Valu lui Traian, aşa cum îi solicita partidul.
Alexandra CUCU