Slobozia în carantină din cauza creșterii alarmante a cazurilor de COVID-19

0
716
Echipaj de poliție în stradă. FOTO Cătălin SCHIPOR

Autoritățile ialomițene au anunțat că, în urma creșterii accelerate a răspândirii virusului SARS-COV2 pe teritoriul Municipiului Slobozia, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat decizia în seara de 11 noiembrie, prin Hotărârea nr. 104 din 11 noiembrie, de a propune carantinarea zonală Municipiului Slobozia începând cu data de 12 noiembrie, ora 12, pentru o perioadă de 14 zile.

Situația epidemiologică arăta la data de 11 noiembrie un indice de infectări de 7,46/1000 de locuitori, ceea ce arată o răspândire a virusului deosebit de periculoasă pentru populație.

„Decizia de carantinare a Municipiului Slobozia are în vedere prevenirea răspândirii virusului și limitarea presiunii pe sistemul de sănătate pe care numărul mare de îmbolnăviri o exercită. Vă asigurăm că toate deciziile luate la nivel județean și național au în vedere salvarea de vieți omenești și acum este momentul ca noi toți să fim solidari și să facem sacrificiile necesare pentru ca oamenii dragi nouă să fie în siguranță“, au precizat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a județului Ialomița.

Propunerea CJSU prevede, printre măsurile de interes general, următoarele:

  • Este interzisă intrarea și ieșirea din localitate pe alte căi decât drumurile naționale și județene.
  • Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate și prevăzute în declarația pe proprie răspundere.
  • Este permisă deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință și locul desfășurării activității profesionale și înapoi.
  • Este permisă deplasarea pentru asigurarea de bunuri pentru necesitățile de bază, inclusiv pentru asigurarea necesităților de bunuri în interes profesional.
  • Este permisă deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată.
  • Sunt permise deplasările scurte în zona din jurul locuinței legate de activitatea fizică individuală, cât și pentru nevoile animalelor de companie.
  • Este permisă deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat.
  • Este permisă deplasarea pentru activitățile agricole
  • Este permisă deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei locuințe din afara localității, pentru eliberarea de documente sau a celor necesare pentru obținerea unor drepturi.
  • Este permisă participarea la programe sau proceduri de tratament
  • Este permisă deplasarea pentru motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor sau a membrilor familiei, îngrijirea unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice.
  • Este permisă deplasarea pentru realizarea serviciilor de îngrijire personală
  • Este permisă tranzitarea zonei carantinate de către persoane din afara localității, fără a opri în interiorul orașului.
  • Este necesară completarea unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă motivul deplasării atât pentru interiorul localității, cât și pentru ieșirea din localitate.
  • Pentru deplasarea în interes profesional, cetățenii sunt obligați să prezinte personalului autorităților abilitate legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
  • Pentru deplasarea în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte personalului autorităților abilitate o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
  • Declarația pe propria răspundere trebuie să conțină numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/locul activității profesionale, motivul deplasării, data și semnătura.
  • Este interzisă circulația și formarea de grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleași familii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.