Primarul Viorel Ionescu continuă dezvoltarea Spitalului Orășenesc Hârșova. La finele lunii martie a semnat un nou contract de finanțare, în valoare de 4.897.364,04 RON, pentru Proiectul „Investiții în infrastructura laboratorului de microbiologie din cadrul unității sanitare Spitalul Orășenesc Hârșova”.
Altfel spus, cei care ajung la spital nu vor mai fi trimiși pe drumuri pentru analize complicate. Se vor face la Hârșova, cu echipamente moderne, rapide și precise, la standarde europene.
Prin această investiție, Spitalul Orăşenesc Hârşova va fi dotat cu aparatură avansată pentru diagnostic rapid și precis. Se vor achiziționa analizatoare automate, sisteme de identificare a microorganismelor și echipamente pentru testarea rezistenței la antibiotice, ceea ce va îmbunătăți considerabil calitatea actului medical și va scurta timpii de așteptare pentru rezultate.

„Investim pentru noi toți, cu toată reticența și refuzul unora de a recunoaște necesitatea acestora. Timpul le-a dovedit utilitatea, chiar și celor mai mari contestatari care, ca o ironie a sorții, au beneficiat de serviciile acestui spital, convingându-se că orice investiție în sănătate este un câștig pentru comunitate.
În realitate, fiecare investiție este vizibilă, fiecare proiect se face transparent, iar cine vrea să vadă schimbările, le poate vedea. Cine nu, va continua să le nege, indiferent câți bani atragem și câte lucruri bune punem la punct.
Eu mulțumesc echipei pentru implicare și colegilor consilieri locali care au susținut această investiție prin votul lor. Sper ca, pe viitor, tot mai mulți consilieri să înțeleagă importanța unor astfel de proiecte și să contribuie, printr-o abordare constructivă, la dezvoltarea orașului“, a precizat primarul Viorel Ionescu.
A.V.



























