Vergil Chițac propune modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Primăriei Municipiului Constanța.
Proiectul de hotărâre inițiat de edilul-șef în acest sens va fi votat de Consiliul Local vineri, 30 septembrie a.c.
Primarul propune actualizarea atribuțiilor Serviciului Audit public intern, ca urmare a modificării și completării Legii nr. 672/2002, privind auditul public intern, prin Ordonanța de Guvern nr. 29/2022.
Același lucru se va întâmpla și pentru Biroul Registru agricol: regulamentul va fi completat cu atribuții care ar fi deja prestate de angajați, cuprinse în Legea nr. 154/2014, pentru îndeplinirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și în Legea nr. 62/2018, privind combaterea buruienii ambrozia. În plus, vor fi incluse atribuții privind colaborarea cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, în vederea stingerii focarelor de boală și cu privire la participarea în cadrul comisiei de constatare a pagubelor și evaluarea pierderilor suferite de persoanele fizice/juridice care desfășoară activități agricole, ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile.
Edilul-șef propune și schimbarea în totalitate a Regulamentului de organizare și funcționare cu privire la Direcția Generală Poliția Locală, a cărei structură a fost modificată, în sensul reorganizării și redenumirii serviciilor și birourilor aflate în competența sa. În plus, au fost incluse atribuții noi referitoare la supravegherea video a zonelor publice.
Valentin ISPAS



























